Peste 1.500 de maşini scumpe, majoritatea second hand, înmatriculate în România, în primele 7 luni

Şoferii din România au înmatriculat, în primele şapte luni din 2017, peste 1.500 de autoturisme scumpe, majoritatea second hand, printre preferate aflându-se Lamborghini, Ferrari, Pontiac sau Buick, relevă arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultate de AGERPRES. 
Economica.net - mar, 15 aug. 2017, 08:38
Peste 1.500 de maşini scumpe, majoritatea second hand, înmatriculate în România, în primele 7 luni
Astfel, pe categoria autoturismelor rare, se consemnează, în intervalul ianuarie – iulie din acest an, 1.507 de unităţi înmatriculate atât noi, cât şi rulate, cele mai multe fiind Jaguar, cu 515 exemplare, din care 105 noi. 

Potrivit sursei citate, la nivelul primelor şapte luni din 2017, au mai fost înscrise în circulaţie 487 de maşini Lancia (toate second hand), 453 de unităţi rulate din gama Chrysler, respectiv 26 de Cadillacuri, din care numai o singură unitate nouă. 

În plus, statistica DRPCIV arată că, din ianuarie şi până în iulie, au fost înmatriculate 15 bolizi Ferrari (dintre care 5 noi), şase Lamborghini (4 exemplare noi), trei Pontiacuri second hand şi două Buick-uri tot rulate. 

Conform datelor DRPCIV, parcul auto naţional din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% faţă de anul anterior, depăşind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în Bucureşti. 

Astfel, din cele 1,253 milioane de maşini care erau înregistrate în Bucureşti (circa 18% din total), puţin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unităţi), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unităţi) şi de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unităţi). 

Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) se situa în Bucureşti, la sfârşitul anului 2016, la 134.322 de unităţi, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’. 

La nivel naţional, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creştere cu peste 6%, comparativ cu sfârşitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare. La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de maşini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Trump ameninţă China cu tarife vamale de 50% dacă oferă ajutor militar Iranului
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar......
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Iranul anunţă 3.375 de morţi de la începutul războiului lansat de Israel şi Statele Unite
Organizaţia de Medicină Legală din Iran a raportat duminică că a identificat 3.375 de persoane ucise de la începutul ...
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte victoria sa
Alegeri legislative în Ungaria: Liderul opoziţiei Peter Magyar se declară „prudent optimist” în ceea ce priveşte ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a declarat duminică seara că este "prudent optimist" în ceea ce priveşte ...
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ING
Presiuni pentru adevărata Uniune Europeană. Piață comună de investiții, economisiri, infrastructură, energie- vicepreședinte ...
Vicepreședintele ING Bank, Florin Ilie, este de părere că, pe termen scurt, din partea Uniunii Europene vor exista trei ...