Am consumat curent mai “verde”? Termocentralele au ajuns la peste 40% din producţia de energie şi au susţinut creşterea consumului

Consumul naţional de energie electrică a crescut în prima jumătate a anului, iar cea mai mare parte a creşterii a fost susţinută de producţia din termocentrale, care pare că devin din ce în ce mai importante pentru asigurarea echilibrului energetic.
Economica.net - mie, 16 aug. 2017, 21:03
Am consumat curent mai “verde”? Termocentralele au ajuns la peste 40% din producţia de energie şi au susţinut creşterea consumului

Consumul intern de energie electrică a crescut cu 3,04% în prima jumătate a anului, potrivit ultimelor date publicate de Transelectrica. Prodcuţia a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 4,54%. România a fost exportator net de energie, ba chiar exporturile au crescut cu 9,3%, în timp ce importurile au consemnat o scădere de 12%.

De unde a venit energia? Pe scurt, în principal din termocentrale, mai puţin din hidrocentrale, iar turbinele eoliene au ajuns să producă la fel de mult ca cele două reactoare de la Cernavodă.

Iar, în ciuda preocupării pentru energia din surse “verzi”, creşterea consumului şi a exporturilor pare să fi fost susţinută de creşterea producţiei de electricitate în termocentralele clasice, pe cărbune şi hidrocarburi.

„În structura mixului de producție, în semestrul I 2017 comparativ cu 2016, s-a înregistrat o creștere a ponderii componentei termo de aproximativ 17,8% și a producției din surse regenerabile de 10,7%. Aportul componentei hidro a cunoscut o scădere de 13.8% (8,1 TWh față de 9,4 TWh). Analizând ponderile componentelor mixului de producție netă pentru semestrul I 2017 se observă că cea mai mare pondere (41%) este reprezentată de componenta termo urmată de componenta hidro (26%), iar energia produsă din surse regenerabile și nucleară au o pondere de aproximativ de 17% fiecare”, se arată în raportul Transelectrica.

Iată, detaliat, producţia, pe principalele surse, în primele şase luni din 2017, comparativ cu primele şase luni din 2016:

În ceea ce priveşte schimburile cu vecinii, dincolo de scăderea importurilor şi creşterea exporturilor, se constată, în termeni de volume, o  creştere explozivă a exporturilor în relaţia cu Serbia. Exporturile de energie electrică spre Serbia au crescut cu 88%, ajungând la 1,14 TWh, în condiţiile în care importurile au scăzut cu 84%, până la 42 GWh.

Puteţi vedea mai jos situaţia schimburilor de energie electrică:

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...