Partidul premierului Papandreou, dezbinat după ce premierul a cerut referendum

Referendumul cerut de premierul George Papandreou asupra planului de salvare al UE pentru Grecia provoacă revoltă şi demisii în partidul aflat la putere. Un parlamentar din partidul PASOK şi-a dat deja demisia, un altul a anunţat că va face acelaşi lucru, în timp ce şase colegi de partid i-au cerut premierului elen să renunţe la funcţie.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 18:39

Anunţul premierului Papandreou i-a luat prin surprindere nu doar pe europeni, ci şi pe mulţi politicieni, inclusiv din cadrul propriului său partid, PASOK. Parlamentarul Milena Apostolaki şi-a dat demisia, lăsând partidul PASOK cu o majoritate fragilă, de numai 152 de locuri din cele 300 ale Legislativului de la Atena.

„Criza din Grecia a atins dimensiuni incontrolabile şi ameninţă în prezent coeziunea societăţii”, a declarat Milena Apostolaki, care consideră că un referendum va diviza societatea elenă.

Un alt membru marcant al PASOK, Vasso Papandreu, i-a cerut premierului formarea de urgenţă a unui guvern de uniune naţională în timp ce, într-o scrisoare comună, şase membri ai partidului i-au cerut lui Papandreou demisia. Cei şase califică decizia premierului drept „iresponsabilă” şi consideră că un referendum ar arunca ţara în instabilitate politică.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...