Europenii plătesc cea mai scumpă benzină din istorie

Economia Europei este ameninţată şi de preţurile record pentru carburanţii. Media preţului la benzină pentru Uniunea Europeană este la cel mai ridicat nivel din istorie. 
Mihai Banita - lun, 06 feb. 2012, 13:30

Preţul mediu al benzinei Euro-super 95 a ajuns la un nivel record de 1.564,61 euro/1000 litri în Uniunea Europeană la 30 ianuarie, în creştere cu un 1,1 euro faţă de săptămâna anterioară. Ţările din Zona euro au ajuns să plătească, în medie, 1,588 euro pe litrul de benzină, potrivit Eurostat.

Preţul motorinei a scăzut uşor de la 1.476 euro/1.000 litri la 1.465 euro.

Cotaţiile actuale ale combustibililor le depăşesc pe cele înregistrate în 2008, înainte ca recesiunea să se instaleze în Europa şi Statele Unite, când s-a atins un vârf de 1,47 euro/litru la benzină şi de 1,45 euro/litru la motorină.

La jumătatea anului 2008, barilul de petrol a atins un nivel record de 140 de dolari, faţă de ~100 dolari în prezent. Faptul că în prezent Europa plăteşte cel mai mare preţ la carburaţi este o consecinţă a devalorizării moderate a euro faţă de dolar – monedă în care se fac cotaţiile la petrol la nivel mondial – şi, mai ales, a creşterii fiscalităţii la niveluri record, cu efect imediat asupra preţurilor.

Preţul motorinei fără taxe rămâne sub nivelurile record înregistrate înaintea declanşării crizei financiare, în timp ce cel al benzinei netaxate este cu doar 2,5 euro la tonă mai mare decât în vârful din iulie 2008.

Preţurile mari la carburanţi pun presiune suplimentară pe economia europeană, care se află în pragul unei noi recesiuni.

În România, preţul carburanţilor a rămas neschimbat în ultima săptămână a lunii ianuarie faţă de săptămâna anterioară. Ultimele scumpiri au venit la 23 ianuarie, când preţul benzinei a crescut cu 17 lei la mia de litri, la 5.467 lei, în timp ce cel al motorinei a crescut cu 22 lei la 5.735 lei/1.000 litri.

Taxele indirecte din preţul benzinei au crescut cu 13 lei la 1.546 lei/1.000 de litri de la 1 ianuarie 2012, în timp din motorină statul ia taxe indirecte de 1.359 lei/1.000 litri, cu 70 lei mai mult decât la începutul anului 2011. Din fiecare litru de benzină, statul român ia în total 2,6 lei, iar din motorină ia 2,47 lei. Astfel, din preţul benzinei la pompă, o cotă de 47,6% se duce la stat, în timp ce la motorină cota este de 43%.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Bucureşti – Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală....
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunţat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la ...
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Vânzările globale de maşini electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după şase luni de creştere
Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de şase luni consecutive ...
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Strategia Naţională de Competitivitate – Care sunt pilonii proiectului (program guvernare)
Guvernul ar urma să adopte Strategia Naţională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea şi finanţarea creşterii), ...