Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule, în urcare cu 6,5% în iulie

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în iulie 2017, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,5% şi, respectiv, 9,9%, relevă datele Institutului Naţional de Statistică, date miercuri publicităţii.
Economica.net - mie, 13 sept. 2017, 07:20
Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule, în urcare cu 6,5% în iulie

Conform INS, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna iulie 2017, comparativ cu luna iulie 2016, a înregistrat o creştere cu 6,5% datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+50,7%), activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+22,9%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+7,5%) şi la comerţul cu autovehicule (+2,1%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2017 a înregistrat pe total o creştere cu 9,9% faţă de luna iulie 2016.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna iulie 2017 a înregistrat o cifră de afaceri cu 19,9% mai mare comparativ cu luna iulie 2016, provenită de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+23,5%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+21,0%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+15,4%) şi de la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+13,3%). Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-19,7%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2017 a crescut cu 17,3% comparativ cu luna iulie 2016.

Datele INS arată că volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna iulie 2017, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 6,5% datorată scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-11,6%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-10,8%), şi la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-5,4%). Comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule a crescut cu 3,2%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2017, comparativ cu luna precedentă a înregistrat o scădere cu 0,9%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna iulie 2017, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 13,0% datorată creşterilor consemnate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+16,6%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+10,8%), activităţile de spălare, curăţarea şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+3,5%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+2,6%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+1,4%).

Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2017 faţă de luna precedentă a crescut cu 2,6%.

De asemenea, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 12,4% datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+38,7%), întreţinerea şi repararea autovehiculelor (+27,8%), comerţul cu autovehicule (+10,4%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+9,5%).

În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 13,9%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017 a înregistrat o cifră de afaceri cu 12,4% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016, provenită de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+14,4%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+13,5%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+12,4%) şi de la activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+9,0%). Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au scăzut cu 13,6%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie -31 iulie 2017 a înregistrat o cifră de afaceri cu 11,0% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016.

 

Te-ar mai putea interesa și
McDonald’s România deschide restaurantul cu numărul 117 la nivel național, în urma unei investiții de 8,6 milioane de lei
McDonald’s România deschide restaurantul cu numărul 117 la nivel național, în urma unei investiții de 8,6 milioane ...
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, deschide o nouă unitate Drive-Thru în municipiul Craiova, în incinta ElectroPutere Parc, în urma unei......
Ce pune Nuclearelectrica despre uzina de 1,8 miliarde de dolari pe care americanii de la Critical Metals vor să o construiască la Feldioara
Ce pune Nuclearelectrica despre uzina de 1,8 miliarde de dolari pe care americanii de la Critical Metals vor să o construiască ...
Compania americană Critical Metals, un important producător de minerale critice, a anunțat la finele anului trecut semnarea ...
Rusia a lansat un nou satelit militar
Rusia a lansat un nou satelit militar
Rusia a plasat vineri pe orbită un nou satelit militar, cu ajutorul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b lansată de la cosmodromul ...
Bugetul CFR Călători pentru 2026, aprobat de Guvern
Bugetul CFR Călători pentru 2026, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Societăţii Naţionale de ...