Romgaz analizează posibilitatea de a săpa noi sonde de explorare gaze în perimetrul Trident din Marea Neagră

Romgaz şi partenerii săi din blocul petrolifer Trident analizează posibilitatea săpării de noi sonde, după ce explorările derulate până în prezent au demonstrat că există potenţial pentru noi descoperiri de gaze în acel perimetru, a declarat, vineri, Vlad Pavlovschi director de dezvoltare afaceri din cadrul Romgaz, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.
Economica.net - vin, 15 sept. 2017, 11:16
Romgaz analizează posibilitatea de a săpa noi sonde de explorare gaze în perimetrul Trident din Marea Neagră

El a relatat istoricul Romgaz în această asociere, după ce, în iulie 2010, Lukoil Overseas împreună cu compania Vanco International, devenită ulterior Panatlantic, au fost declarate câştigătoarele licenţei de explorare-dezvoltare şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi în perimetrele EX-29 Est Rapsodia şi EX-30 Trident.

La data de 19 iulie 2012, Romgaz a semnat un acord de Farm-Out cu cele două companii, devenind co-titular de acord petrolier, cu o cotă de 10% din drepturile şi obligaţiile celor două perimetre. Ulterior, Romgaz a ieşit din acordul petrolier pentru perimetrul Est Rapsodia.

‘În ceea ce priveşte perimetrul Trident, programul de lucrări minimal din faza I, trei ani, obligatorie, şi faza II, doi ani, opţională, a fost îndeplinit, iar în prezent se află în derulare perioada de extindere a fazei a doua de explorare. Această extindere a fost necesară în vederea executării unor lucrări suplimentare de reprocesare, analize complexe de carotă şi reinterpretarea şi integrarea datelor geologice şi geofizice disponibile până în prezent’, a mai spus oficialul Romgaz.

În perimetrul Trident au fost săpate două sonde, din care sonda Lira 1X a relevat o descoperire de gaze naturale de circa 30 de miliarde de metri cubi, potrivit lui Pavlovschi.

‘Evaluarea şi integrarea rezultatelor, precum şi calculul fezabilităţii economice, au confirmat că există un potenţial semnificativ dincolo de volumul de gaze din domeniul Lira. Astfel, membrii asocierii derulează planificarea posibilului foraj al unor noi sonde de explorare şi evaluare în vederea deschiderii mai multor prospecte, similare descoperirii Lira şi, dacă rezultatele vor fi pozitive, ar putea oferi mai multe oportunităţi de explorare în blocul EX-30 Trident. De asemenea, se încearcă prin aceste lucrări asigurarea volumelor de resurse pentru etapele viitoare, care să securizeze opţiunile de dezvoltare şi producţie’, a continuat directorul Romgaz.

El a mai spus că, în semestrul întâi din 2017, producţia totală de gaze a Romgaz a fost de 2,56 miliarde de metri cubi, în plus cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 3,7% mai mare faţă de buget. În trimestrul al doilea, producţia a fost mai mare cu 49% faţă de perioada similară din 2016

‘Performanţa bună din acest an este datorată creşterii cererii de gaze, care a permis optimizarea valorificării gazelor şi o bună gestionare a stocurilor’, a arătat Pavlovschi.

Aceasta după o diminuare cu 24% a producţiei în 2016, care a fost un an special, cu nişte condiţii vitrege în piaţă, cadrul de reglementare imprecis pentru constituirea stocurilor minime de gaze, cadrul fiscal nefavorabil producătorilor, temperaturi ridicate şi cantitatea relativ mare de gaze proprii stocate la sfârşitul iernii 2015/2016, a mai susţinut reprezentantul Romgaz.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...