Scandalul Dieselgate: Emisiile de dioxid de carbon provenind de la vehiculele din Europa ar provoca 5.000 de decese pe an – studiu

Emisiile de dioxid de carbon provenite de la vehiculele diesel europene, ale căror teste au fost trucate de constructori pentru a le face să pară mai ecologice, ar putea fi responsabile de producerea a 5.000 de decese pe an în Europa din cauza poluării aerului, indică un studiu publicat luni şi citat de AFP.
Economica.net - lun, 18 sept. 2017, 07:23
Scandalul Dieselgate: Emisiile de dioxid de carbon provenind de la vehiculele din Europa ar provoca 5.000 de decese pe an - studiu

Aceste cifre sunt în concordanţă cu evaluări anterioare ale numărului de decese cauzate de scandalul ”dieselgate” care a izbucnit atunci când Volkswagen a recunoscut în 2015 că a manipulat testele privind emisiile vehiculelor sale.

Numeroşi alţi producători au fost suspectaţi că ar face acelaşi lucru.

Un studiu publicat în luna mai în revista Nature a estimat că, în 2015, 38.000 de decese ‘premature’ au fost cauzate în întreaga lume de emisiile de oxid de azot generate ‘în exces’ faţă de cele prevăzute de testele efectuate în laborator.

Studiul publicat luni în revista Environmental Research Letters se concentrează pe situaţia din Europa (cele 28 de ţări ale Uniunii Europene plus Norvegia şi Elveţia).

Cercetătorii din Norvegia, Austria, Suedia şi Olanda au calculat că aproximativ 10.000 de decese pot fi atribuite în fiecare an în Europa poluării cu particule fine emise de vehiculele uşoare care funcţionează cu motorină.

Aproape jumătate dintre ele (aproximativ 4.750) ar fi fost evitate dacă emisiile de oxizi de azot provenite de la aceste vehicule pe şosele ar fi fost aceleaşi cu cele observate în testele de laborator.

Volkswagen a recunoscut că a instalat în maşini dispozitive ilegale de reducere a emisiilor numai în timpul perioadei de testare.

Dacă autovehiculele diesel ar emite la fel de puţine noxe ca cele care funcţionează pe benzină, aproximativ 4.000 din aceste 5.000 de decese premature ar fi fost evitate, potrivit autorilor studiului.

Ţările cu cele mai multe decese sunt Italia, Germania şi Franţa, ‘din cauza populaţiei lor mari şi a proporţiei ridicate a autovehiculelor diesel’, spun aceştia.

Numărul vehiculelor diesel a crescut rapid în Europa din anii 1990, comparativ cu vehiculele pe benzină, iar acum reprezintă aproape jumătate din flota de vehicule europene.

Mai mult de 100 de milioane de automobile diesel circulă în Europa, de două ori mai multe decât în restul lumii, notează autorii.

Motoarele diesel emit mai puţin dioxid de carbon, nociv pentru climă, decât cele pe benzină, dar cu mult mai mult oxid de azot.

Oxidul de azot, în special dioxidul de azot (NO2), este un gaz de eşapament care este dăunător pentru sistemul respirator. NO2 contribuie, de asemenea, la formarea de ozon, un alt poluant, în zilele caniculare şi însorite.

Mai multe teste de emisii au intrat în vigoare în septembrie în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bursa de Valori București S.A. informează investitorii că, potrivit informațiilor disponibile pe portalul instant de judecată portal.just.ro, la dată de 29.05.2026 a fost înregistrat pe rolul......
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului magistratului
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului ...
Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea ...
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa ...
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...