Lovitură dură pentru Uber: Londra i-a retras licenţa de transportator. Reacţia companiei

Autoritatea de reglementare a transporturilor din Londra a retras, vineri, licenţa de funcţionare a Uber, cu efect de la 1 octombrie. Compania americană are peste 40.000 de şoferi în Londra şi a fost criticată în principal cu privire la condiţiile de lucru.
Economica.net - vin, 22 sept. 2017, 10:26
Lovitură dură pentru Uber: Londra i-a retras licenţa de transportator. Reacţia companiei

„TfL (Transport for London – n.r.) consideră că abordarea şi conduita Uber demonstrează o lipsă a responsabilităţii corporative faţă de mai multe chestiuni, cu potenţiale implicaţii în ceea ce priveşte siguranţa publică şi securitatea”, a anunţat, vineri, autoritatea londoneză pentur transportul public.

Uber poate contesta decizia în termen de 21 de zile. Altminteri, ultima zi când compania mai poate opera în cea mai dinamică metropolă europeană va fi 30 septembrie.

Compania a fost criticată dur de-a lungul anilor, în Londra, de către sindicate, autorităţi şi operatorii tradiţionali de taxi, principalul vector de atac fiind condiţiile de lucru.

„Reglementările TfL privind serviciile de taxi şi şoferi particulari din Londra au rolul principal de asigura siguranţa pasagerilor. Operatorii privaţi de servicii de tipul şoferilor particulari trebuie să îndeplineacă o serie de condiţii riguroase. TfL trebuie să determine şi dacă un operator merită să deţină o licenţă. TfL a ajuns la concluzia că Uber London Limited nu merită să deţină o licenţă de operator de transport”, se mai arată în comunicatul autorităţii londoneze pentru transporturi.

Instituţia a dat publicităţii şi o listă de argumente pentru retragerea licenţei Uber Londra, între care felul în care compania raportează incidente serioase sau infracţiuni, abordarea companiei faţă de diferitele certificate şi adeverinţe care trebuie obţinute de şoferi, respectiv suspiciuni că Uber ar fi folosit software gândit să manipuleze accesul reprezentanţilor autorităţii de reglementare şi al oamenilor legii la aplicaţia comercială.

UPDATE 17:20

Uber: Vom contesta imediat decizia, în justiţie. Municipalitatea a cedat în faţa taximetriştilor

Uber London a anunţat că va contesta imediat, în justiţie, decizia de retragere a licenţei, şi acuză autoritatea de transporturi şi primăria Londrei că au cedat în faţa taximetriştilor.

„Prin încercarea de a interzice aplicaţia Uber în Capitală, Transport for London şi primarul au cedat în faţa unui număr mic de persoane care vor să restricţioneze alegerile disponibile consumatorilor. Dacă această decizie va rămâne în picioare, peste 40.000 de şoferi vor rămâne fără un loc de muncă, iar londonezii vor pierde o metodă convenabilă de transport. Pentru a apăra interesele şoferilor şi dreptul la opţiune a milioane de londonezi care folosesc aplicaţia noastră, vom contesta imediat această decizie în justiţie”, a declarat Tom Elvidge, general manager al Uber London.

Mai departe, şeful Uber Londra argumentează că partenerii companiei au parte de aceleaşi verificări ca şi şoferii bine-cunoscutelor taxiuri negre. Elvidge susţine că, în cazul Uber, călătorii au parte chiar de mai multă siguranţă deoarece toate călătoriile sunt urmărite şi înregistrate prin GPS. Mai mult, compania are şi o echipă dedicată de colaborare cu Poliţia Metropolitană.

În ceea ce priveşte acuzaţia TfL că Uber ar fi folosit software care manipulează accesul reprezentanţilor autorităţilor la aplicaţie, Elvidge precizează că un auditor independent a stabilit că astfel de metode nu au fost folosite niciodată în Marea Britanie în scopul descris de autoritatea de transport.

Uber are 3,5 milioane de clienţi în Londra. Compania mai este prezentă în alte 40 de oraşe din Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor cu Washingtonul, dar a adăugat că această......
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...
Gardienii Revoluției Islamice din Iran amenință să deschidă fronturi noi în fața ofensivei israeliene în Liban
Gardienii Revoluției Islamice din Iran amenință să deschidă fronturi noi în fața ofensivei israeliene în Liban
Gardienii Revoluţiei Islamice din Iran au ameninţat să deschidă "noi fronturi" în faţa ofensivei Israelului în Liban, ...
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franţa a interzis prezentarea armelor ofensive israeliene la ediţia din 2026 a Salonului Eurosatory, în apropiere de Paris, ...