GE ar putea obţine 3 miliarde de dolari din vânzarea unor active către compania elveţiană ABB

Conglomeratul american General Electric (GE) este aproape de vânzarea diviziei de soluţii industriale companiei elveţiene ABB Ltd, într-o tranzacţie evaluată la 2,5-3 miliarde de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 
Economica.net - vin, 22 sept. 2017, 14:12
GE ar putea obţine 3 miliarde de dolari din vânzarea unor active către compania elveţiană ABB
Cele două companii vor anunţa probabil un acord săptămâna viitoare, susţin sursele. 

ABB nu comentează zvonurile şi speculaţiile, a afirmat un purtător de cuvânt al firmei elveţiene. 

Vineri, acţiunile ABB au scăzut cu 0,3%, la 23,92 franci elveţieni, la Bursa de la Zurich, evaluând compania la 51,9 miliarde de franci elveţieni (53,5 miliarde de dolari). Titlurile GE au urcat joi cu 1,8%, la 24,75 dolari, la Bursa de la New York. 

Tranzacţia ar reprezenta prima schimbare majoră a portofoliului sub conducerea noului director general al GE, John Flannery, care a preluat conducerea la 1 august. 

Divizia de soluţii industriale GE vinde produse de distribuire a electricităţii, cum ar fi întrerupătoare şi aparate de comutare, are aproximativ 13.000 de angajaţi. 

În iunie, General Electric a câştigat un contract important de furnizare de echipamente pentru noua centrală de 430 de megavaţi de la Iernut, România, primul acord major din 2015, când a preluat operaţiunile din domeniul energiei ale grupului industrial francez Alstom, pentru 10,6 miliarde de dolari. 

GE va furniza toată tehnologia de bază pentru centrala de 268 de milioane de euro (299 de milioane de dolari) care va fi construită de Duro Felguera şi Romelectro pentru compania de stat Romgaz. 

GE este prezentă pe piaţa din România din 1984. Pe lângă GE Capital, activităţile General Electric se întind de la producţia de motoare de avion şi turbine până la producţia de echipamente medicale.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...