Primăria Sectorului 4 vrea să lărgească două străzi cu 18 milioane de lei

Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectelor de supralărgire a străzilor Luică şi Turnu Măgurele, cu o valoare totală a investiţiei de circa 18 milioane de lei, cu TVA.
Economica.net - D, 08 oct. 2017, 14:08
Primăria Sectorului 4 vrea să lărgească două străzi cu 18 milioane de lei

Lucrările de supralărgire au loc în contextul în care circulaţia pe cele două străzi din Sudul Capitalei se desfăşoară în prezent cu dificultate.

Conform hotărârilor Consiliului Local din 17 august, respectiv 27 august, supralărgirea străzilor Turnu Măgurele şi Luică va costa 9,59 de milioane de lei, respectiv 8,71 de milioane de lei.

Pe lângă supralărgirea celor două străzi, în Sectorul 4 vor mai avea loc şi alte lucrări edilitare, conform declaraţiilor pentru Bucureşti FM ale primarului Daniel Băluţă.

O lucrare de infrastructură, care a și început, este supralărgirea la două benzi pe sens a Șoselei Berceni, pe toată lungimea acesteia, de la Piața Sudului, până la Șoseaua de Centură. În acest moment, se lucrează, deja, pe tronsonul Piața Sudului-intersecția cu strada Ion Iriceanu, potrivit edilului.

Printre investițiile care au început, deja, se număra și construcția unei parcări pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu. Au început, de asemenea, lucrările la parcarea de tip park&ride de lângă stația de metrou IMGB, a declarat Daniel Băluță.

Cel târziu pe data de 10 octombrie, vor începe lucrările la parcarea de la Piața Sudului. Aceasta va fi situată în trapezul de la intersecția dintre Șoseaua Berceni și Șoseaua Olteniței, chiar lângă stația de metrou. Parcarea va avea 360 de locuri.

Potrivit edilului Sectorului 4, toate investițiile care au demarat, deja, sau urmează să primească ordinul de începere a lucrărilor, în perioada imediat următoare, se vor finaliza până la sfârșitul anului 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, iar Germania un rezultat pozitiv foarte modest
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, ...
Economia zonei euro a înregistrat o creştere de 0,4% în trimestrul al treilea din 2026, în încetinire faţă de avansul de 0,6% din trimestrul precedent, potrivit datelor preliminare publicate......
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță că SUA analizează implicarea Coreeii de Nord în lovitură
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță ...
Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite încearcă să stabilească dacă hackerii nord-coreeni se află în spatele ...
OpenAI restricţionează informaţiile despre arme oferite adolescenţilor prin ChatGPT şi introduce noi măsuri pentru prevenirea violenţei
OpenAI restricţionează informaţiile despre arme oferite adolescenţilor prin ChatGPT şi introduce noi măsuri pentru ...
OpenAI a anunţat vineri că va înăspri restricţiile privind informaţiile despre arme şi sisteme de securitate furnizate ...
Banca Națională a Elveției a raportat un profit de peste 19 miliarde de franci pentru trimestrul III din 2026, o scădere semnificativă față de aceeași perioadă din 2025
Banca Națională a Elveției a raportat un profit de peste 19 miliarde de franci pentru trimestrul III din 2026, o scădere ...
Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a raportat vineri un profit de 19,1 miliarde de franci elveţieni (23,3 miliarde de dolari) ...