România, blocată de contestaţii. Cine e de vină şi ce e de făcut

Mega-licitaţii lansate anul acesta, precum cele pentru construcţia de autostrăzi sau achiziţia de autobuze în Capitală, sunt blocate ca urmare a contestaţiilor. În timp ce oficialii arată cu degetul către contestatarii de profesie, reprezentanţii asociaţiilor din domeniu spun că de vină sunt chiar autorităţile. Cum se poate ieşi din acest cerc vicios care frânează dezvoltarea României?
Economica.net - lun, 09 oct. 2017, 20:08
România, blocată de contestaţii. Cine e de vină şi ce e de făcut

Licitaţia de jumătate de miliarde de lei a Primăriei Capitalei pentru achiziţia a 400 de autobuze este suspendată din 19 septembrie, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

După decizia CNSC de suspendare a licitaţiei, Primarul General Gabriela Firea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de „contestatarii de profesie”. Mai mult, ea a declarat la finele lunii trecute că ia în calcul ‘foarte serios’ posibilitatea de a acţiona în instanţă companiile care blochează licitaţia.

„Contestatarii de profesie” sunt arătaţi cu degetul de către ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, precum şi de către şefi ai companiilor din subordinea sa.

Spre exemplu, în cazul autostrăzii Sibiu – Piteşti, a avut deja lor prima amânare. Asta după contestaţia Consitrans, dar şi după clarificările solicitate de companii precum Hidroconstrucţia. Astfel, termenul de depunere a ofertelor pentru secţiunea 1 Sibiu – Boiţa şi secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti a fost amânat de pe 17 octombrie, respectiv 18 octombrie, până pe 26 octombrie, respectiv 27 octombrie.

O primă amânare a avut loc şi în cazul drumului de mare viteză Craiova – Piteşti, unde Strabag cere acum o altă prelungire a termenului de depunere a ofertelor, dar şi suspendarea procedurii până la soluţionarea contestaţiei.

Pentru a evita întârzierile şi blocajele cauzate de contestaţii, atât Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, cât şi oficialii de la Transporturi cer schimbarea legislaţiei achiziţiilor publice.

În timp ce oficialii dau vina pe firmele contestatoare şi cer schimbarea legislaţiei achiziţiilor publice, reprezentanţii asociaţiilor din domeniul infrastructurii vorbesc despre slaba pregătire a proiectelor şi a caietelor de sarcini.

Robert Costea, fost preşedinte al Asociaţiei Metrou Uşor, spune despre unele caiete de sarcini că nu a fost făcute obiectiv, pentru a permite participarea tuturor marilor producători. Acesta consideră că, la licitatia pentru achizitia de autobuze, polonezii de la Solaris, al treilea mare producător de autobuze din Europa, au depus contestaţie pe „bună dreptate”.

Costea mai spune că pentru a evita astfel de situaţii, autorităţile din Germania, de exemplu, invită la consultări marii producători înainte de a lansa un caiet de sarcini la licitaţie.

Pe de altă parte, Robert Costea apreciază că nişte schimbări ar putea avea loc şi la nivelul legislaţiei, astfe încât un participant la licitaţie să nu mai aştepte trei luni pentru un răspuns.

Şi Ionuţ Ciurea, directorul executiv al Asociţiei Pro Infrastructură, atrage atenţia asupra calităţii documentaţiilor, care trebuie să fie clare şi să nu conţină clauze care să se bată cap în cap sau să defavorizeze anumiţi competitori.

De asemenea, autorităţile ar trebui să se concentreze şi pe partea de evaluare, mai spune reprezentantul API, care consideră că nu este normal ca o comisie să evalueze cinci luni ofertele pentru 800 de metri de autostradă.

Cu toate acestea, Ciurea remarcă şi unele îmbunătăţiri, precum faptul că rezultaltele licitaţiilor nu mai sunt la fel de contestate ca în anii anteriori. De asemenea, conform informaţiilor API, angajaţii Companiei de Drumuri ar fi trainuiţi de către specialiştii Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, pentru a preîntâmpina respingerea documentaţiilor înainte de a fi lansate în SEAP.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...