Insolvenţele firmelor şi PFA-urilor au urcat cu 7,58%, în primele nouă luni

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primele nouă luni din acest an cu 7,58%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 6.441 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Economica.net - lun, 23 oct. 2017, 13:58
Insolvenţele firmelor şi PFA-urilor au urcat cu 7,58%, în primele nouă luni

Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.393, în creştere cu 15,6% comparativ cu ianuarie – septembrie 2016, Capitala fiind urmată de judeţul Iaşi cu 385 (+8,76%) şi de Bihor, cu 351 cazuri (-16,82%).

Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 1.933, în creştere cu 3,76%.

De asemenea, un număr de 11.779 firme şi-au suspendat activitatea (-7,24%), iar 20.692 au fost dizolvate, număr în scădere cu -12,24%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituţiei şi a reluat, astfel, producţia de energie......
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2026
ITM București a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei în urma controalelor efectuate în intervalul 28 septembrie – ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 1,4 ...
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale ...
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...