Autostrada Sibiu – Piteşti: construcţia secţiunilor din munţi va fi scoasă la licitaţie pentru 9 miliarde de lei

Construcţia celor trei secţiuni de mijloc ale autostrăzii Sibiu - Piteşti va fi scoasă la licitaţie pentru 9 miliarde de lei, conform Companiei de Drumuri. Aceasta a primit deja 17 oferte pentru realizarea capetelor celei mai aşteptate autostrăzi din România.
Economica.net - lun, 30 oct. 2017, 21:59
Autostrada Sibiu – Piteşti: construcţia secţiunilor din munţi va fi scoasă la licitaţie pentru 9 miliarde de lei

Proiectarea şi execuţia secţiunilor 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Sibiu – Piteşti este estimată la 9 miliarde de lei, potrivit unui document al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), obţinut de ECONOMICA.NET.

Până în decembrie, CNAIR vrea să trimită spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) documentaţia pentru toate cele trei secţiuni, cuprinse între Boiţa şi Curtea de Argeş.

Cele trei secţiuni sunt:

  • Boiţa – Cornetu (34,44 kilometri)
  • Cornetu – Tigveni (35,30 kilometri)
  • Tigveni – Curtea de Argeş (9,8 kilometri)

Dacă pentru Cornetu – Tigveni şi Tigveni – Curtea de Argeş, documentaţia urmează să fie transmisă la ANAP până în luna noiembrie inclusiv, pentru secţiunea de la Boiţa la Cornetu, paralelă cu DN 7, termenul este luna decembrie. Şi asta pentru că „este necesară o analiză de risc completă pentru evitarea oricărei interferenţe între construcţia secţiunii şi derularea traficului pe drumul paralel existent”, se arată în documentul CNAIR.

Secţiunile 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu – Piteşti au fost lansate la licitaţie încă din vară. Pentru construirea capetelor autostrăzii, estimată la 2,6 miliarde de lei, au fost depuse în total 17 oferte.

Astfel, CNAIR a primit opt oferte pentru secţiunea 5 a autostrăzii Sibiu – Piteşti, respectiv între Curtea de Argeş şi Piteşti (30,35 kilometri), valoarea contractului pus la bătaie de Transporturi fiind de 1,834 miliarde de lei, fară TVA.

Pentru construcţia primei secțiuni, Sibiu – Boiţa (13,17 kilometri – lot 1), în valoare de 765,83 milioane de lei, fără TVA, au fost depuse 9 oferte.

Autostrada Piteşti-Sibiu este una dintre cele mai aşteptate din România, fiind cerută şi de Dacia, cel mai mare exportator al ţării. Construcţia autostrăzii urmează să fie finanţată şi din fonduri europene, aceasta fiind o parte importantă a coridorului 4 Pan-European, care traversează România de la Vest la Est.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...