Legea prevenţiei a fost adoptată de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional

Senatul a adoptat, marţi, cu 98 de voturi favorabile, proiectul de lege privind prevenirea săvârşirii de contravenţii, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, afirmând la dezbaterile din plen că rolul principal al acestui proiect de lege este să se creeze un echilibru în zona de control a mediului de afaceri, mai ales cu capital autohton.
Economica.net - mar, 31 oct. 2017, 11:59
Legea prevenţiei a fost adoptată de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional

‘Inspectorii vor fi obligaţi ca pentru aceste peste 500 de contravenţii să aplice prevenire, să aplice o parte de educare şi îndrumare şi să propună un plan de conformare a celor care sunt controlaţi şi să le acorde o perioadă de 90 de zile pentru a se conforma, pentru a intra în legalitate. Această lege atinge foarte mult companiile mici şi mijlocii, discutăm de acele afaceri de familie care nu întotdeauna au capacitatea să cunoască toate legile şi absolut tot ce le intră în obligaţii. În acest fel se va crea un mediu de afaceri mai prietenos şi, din punctul meu de vedere, mai funcţional’, a spus ministrul.

El a precizat că ministerele implicate vor avea de la adoptarea acestei legi termen de şase luni să publice pe site note de îndrumare şi de informare, iar Ministerul pentru Mediul de Afaceri va crea în termen de un an o platformă centrală cu obligaţiile şi drepturile companiilor controlate de stat.

Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege are ca scop intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unei noi domenii de reglementare.

În raportul Comisiilor juridică şi pentru buget se arată că proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind instituirea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii. Astfel, autorităţile sau instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au stabilite ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.

Senatul este primul for sesizat în cazul acestui proiect de lege iniţiat de Guvern, Camera Deputaţilor fiind cameră decizională.

Te-ar mai putea interesa și
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat duminică premierul Mark Carney, după ce Wall Street Journal a relatat......
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul ...
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...