Sebastian Bodu a dat în judecată Transelectrica

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat joi că fostul europarlamentar Sebastian Bodu a dat în judecată societatea, iar acesta cere emiterea unei ordonanţe preşedinţiale împotriva Transelectrica, prin care să se dispună suspendarea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare pe dreptul comun, scrie News.ro.
Economica.net - J, 02 nov. 2017, 12:41
Sebastian Bodu a dat în judecată Transelectrica

Astfel, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, a fost înregistrat spre soluţionare un dosar care are ca obiect acţiunea în anulare a unei hotărâri AGA din 16 octombrie. ”Hotărârea AGA menţionată a fost atacată şi cu acţiune în anulare pentru nelegalitate, după cum susţine domnul Sebastian Bodu, însă până la acest moment companiei nu i-a fost comunicată, fiind în procedură preliminară de regularizare a cererii”, spune Transelectrica.

La termenul de judecată din 27 octombrie, instanţa a dispus din oficiu amânarea judecării cauzei pentru 10 noiembrie, ca urmare a faptului că a omis să îi pună în vedere lui Sebastian Bodu obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, scrie News.ro.

”În situaţia în care se admite cererea reclamantului, ordonanţa preşedinţială este executorie, conform art. 997 alin. 2 cod procedură Civilă, cu consecinţa suspendării efectelor Hotărârii AGA nr. 11/16.10.2017. În această ipoteză, CNTEE Transelectrica SA va putea să declare apel în termen de cinci zile de la pronunţare şi să solicite suspendarea executării până la judecarea apelului numai cu plata unei cauţiuni”, a informat compania.

În ipoteza în care s-ar respinge apelul, efectele Hotărârii AGA se vor suspenda până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect acţiune în anulare introdusă pe calea dreptului comun.

Fostul europarlamentar solicită astfel în instanţă anularea hotărârii acţionarilor Transelectrica prin care au aprobat plata a 171 milioane lei, dividende suplimentare către stat.

Pe 16 octombrie, acţionarii Transelectrica au aprobat acordarea unui dividend brut pe acţiune de 2,33 lei/acţiune, ”plătibil acţionarilor înregistraţi la data de înregistrare 1 noiembrie 2017, ex-date 31 octombrie 2017, la solicitarea acţionarului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei, distribuit din profitul nerepartizat la sfârşitul exerciţiului financiar 2016 – soldul contului „Alte rezerve – Surse proprii de finanţare constituite din profit” la data de 31.12.2016, constituite în baza OG nr. 64/2001 pentru finantarea investitiilor din surse proprii, în sumă totală de 170,79 milioane lei”.

Transelectrica a realizat în primul semestru al anului un profit net de 98 milioane lei, în scădere cu 30,6% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile au urcat într-un ritm mult mai mare decât veniturile. Veniturile operaţionale (din exploatare) au crescut în primul semestru din acest an cu 29%, la 1,74 miliarde lei, în timp ce cheltuielile operaţionale au urcat cu 44%, la 1,45 miliarde lei. Transelectrica gestionează 81 de staţii electrice la nivelul ţării şi 8.834 km de linii electrice aeriene. Compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pietei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat la 171,357 de milioane de lei (33,629 de milioane de euro), transmite......
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații de infrastructură
Calea ferată Cluj – Oradea: Detaliul implementat pe tronsonul de la graniță care i-a surprins plăcut pe pasionații ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă joi stadiul lucrărilor pe lotul 4 al liniei de cale ferată Cluj Napoca - ...