Salariile s-au dublat, iar preţul apartamentelor e ca în 2006: se poate cumpăra o garsonieră cu salariul pe cinci ani

Preţurile apartamentelor din Bucureşti, dar şi din marile oraşe din ţară au continuat să se aprecieze şi în acest an. În Capitală, preţurile apartamentelor cu două şi trei camere au ajuns, şi chiar au depăşit, în multe cartiere, nivelul înregistrat în 2006. În tot acest timp, salariul mediu a crescut de la 325 de euro, la 660 de euro. Astăzi, o garsonieră se poate cumpăra cu salariul pe cinci ani.
Economica.net - lun, 06 nov. 2017, 22:01
Salariile s-au dublat, iar preţul apartamentelor e ca în 2006: se poate cumpăra o garsonieră cu salariul pe cinci ani

Preţurile locuinţelor din Bucureşti au depăşit în multe cartiere valorile înregistrate în urmă cu 11 ani. În 2006, proprietarii cereau pentru garsonierele din zona Alba Iulia – Decebal – Muncii puţin peste 55.000 de euro. Astăzi, pretenţiile pentru acelaşi tip de locuinţă s-au majorat cu circa 500 de euro, arată datele Anunţul.ro, puse la dispoziţia ECONOMICA.NET.

Preţuri similare cu cele din 2006 se înregistrează în cazul apartamentelor cu două camere din zonele 13 Septembrie, Berceni – Giurgiului, Colentina – Obor, Militari, Moşilor-Dacia. 

În cazul apartamentelor cu trei camere, preţurile sunt similare cele de acum 11 ani în zonele 13 Septembrie, Băneasa, Griviţa-Gara de Nord, Iancului şi Victoriei-Romană. 

În multe cazuri însă, preţurile de astăzi sunt mai mari decât cele din 2006. Iată mai jos comparaţia preţurilor locuinţelor din Capitală. 

Cu toate că preţurile au înregistrat creşteri în ultimii trei ani, salariile bucureştenilor nu au stat pe loc. Astăzi, locuitorii Capitalei câştigă, în medie, dublu faţă de veniturile din 2006. Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că în luna mai a acestui an, salariul mediu net la nivelul Bucureştiului a fost de peste 3.000 de lei, în timp ce în 2006, acelaşi salariu mediu net a fost de 1.142 de lei. 

Gradul de accesibilitate s-a îmbunătăţit

Preţurile locuinţelor din Bucureşti au scăzut considerabil din 2008 încoace, însă în ultimii ani, tendinţa este de creştere. Cu toate acestea, astăzi, unui bucureştean îi este mai accesibil să cumpere o locuinţă. Spre exemplu, în 2006, era nevoie de aproape 130 de salarii medii pentru achiziţia unei garsoniere. Astăzi e nevoie de 63 de salarii medii sau cinci ani, potrivit calculelor ECONOMICA.NET

La fel se întâmplă şi în cazul apartamentelor cu două camere. Acestea costau, în medie, 64.000 de euro în 2006. Anul acesta, preţurile medii au urcat la 67.000 de euro. Şi cu toată această creştere, bucureştenii au nevoie de 101 salarii medii, faţă de 196 salarii în 2006. Cu alte cuvinte, astăzi e nevoie de salariul pe opt ani, faţă de salariul pe 16 ani în 2006. 

Gradul de accesibilitate s-a îmbunătăţit şi în cazul apartamentelor cu trei camere, pentru care astăzi e nevoie de 144 de salarii medii, faţă de 261 în urmă cu 11 ani. Asta înseamnă că un apartament cu trei camere poate fi cumpărat cu salariul pe 12 ani. În 2006 era nevoie de salariul pe aproape 22 de ani. 

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...