Acţionarii Romaero urmează să aleagă în decembrie noi membri în Consiliul de Administraţie

Acţionarii Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, vor alege noi membri în Consiliul de Administraţie, subiectul aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei din 14 decembrie, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 14 nov. 2017, 08:47
Acţionarii Romaero urmează să aleagă în decembrie noi membri în Consiliul de Administraţie

”Candidaturile pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie se pot depune la secretariatul societăţii, până la date de 28 noiembrie 2017”, arată convocatorul publicat pe site-ul societăţii, scrie News.ro.

Şi-au depus candidaturile pentru un post de membru în CA Alexandru Buşcu şi Aurelian Trifa, arată documentele privitoare la şedinţa acţionarilor.

De asemenea,în luna decembrie expiră interimatul lui Remus Vulpescu la conducerea companiei.

Romaero a avut pierderi de 9,14 milioane lei în primul semestru, de aproape două ori şi jumătate mai mici faţă de cele înregistrate în prima parte a anului anterior.

De asemenea, cifra de afaceri a companiei a scăzut în primele şase luni ale acestui an cu 9%, la 22,43 milioane lei, de la 24,66 milioane lei, în prima parte a anului trecut. Veniturile din exploatare au însumat 35,38 milioane lei, la sfârşitul lunii iunie, în creştere cu 6%, de la 33,4 milioane lei în perioada similară a anului anterior.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, mai are 770 de salariaţi şi are o valoare de piaţă de 170,5 milioane lei (34 milioane euro).

Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 60,3 milioane lei. Romaero estimează că va încheia acest an cu pierderi de 44,18 milioane lei şi venituri totale de 62,7 milioane lei, potrivit bugetului pentru 2017, aprobat de Guvern în octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Preşedintele american Donald Trump a promis duminică să "elimine" taxele vamale pentru whiskeyul irlandez, fără a oferi mai multe detalii despre acest anunţ neaşteptat, în cadrul ceremoniei......
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, duminică, cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, despre viitorul buget ...
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, de 125 MW
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, ...
Hagag, un mare investitor în imobiliare din România cu sediul în Israel, a semnat un contract de achiziție a unei companii ...
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% sub prețurile din piețele spot
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% ...
Prețul energiei electrice tot crește, alimentat atât de condițiile meteo cât și de conflictele armate și deja consumatorii ...