Guvernul vrea să împrumute până la 35 de milioane de euro de la BIRD pentru prima fază a autostrăzii Ploieşti – Braşov

Guvernul României ar putea aproba miercuri contractarea unui împrumut de până la 35 de milioane de euro de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru activităţi preliminare construcţiei autostrăzii Ploieşti-Braşov.
Economica.net - mie, 15 nov. 2017, 11:48
Guvernul vrea să împrumute până la 35 de milioane de euro de la BIRD pentru prima fază a autostrăzii Ploieşti – Braşov

Pe agenda şedinţei Guvernului României din 15 noiembrie 2017 se află un memorandum cu tema „Acordul de principiu pentru contractarea unui împrumut, în valoare de până la 35 milioane de euro de la BIRD pentru sprijinirea activităţilor preliminare realizării proiectului de construcţie a autostrăzii Ploieşti-Braşov”.

„Vă supunem aprobării memoradumul pentru împrumutul de 35 de milioane de euro care în principal este alocat efectuării de analize, studii geotehnice, topografice, de mediu, expropieri, etc, şi vă asigur că cel târziu la data de 15 ianuarie, unitatea de implemetare a proiectului va fi operationalizată şi în stare de funcţiune”, a declarat ministrul Transporturilor, Felix Stroe, în deschiderea şedinţei de Guvern. 

La sfârşitul lunii octombrie, premierul Mihai Tudose a avut o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Mondiale, condusă de Tatiana Proskuryakova, manager de ţară, pe tema proiectelor de infrastructură rutieră, context în care reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale au comunicat decizia instituţiei financiare de a susţine implementarea proiectului autostrăzii Ploieşti – Braşov.

În cadrul întrevederii au fost stabilite măsurile necesare pentru demararea proiectului autostrăzii Ploieşti – Braşov, cu asistenţă asigurată de Banca Mondială. În acest sens, vor fi înfiinţate un comitet de coordonare, la nivelul Secretariatului General al Guvernului, condus de vicepremierul Marcel Ciolacu, şi o unitate de implementare a proiectului, la Ministerul Transporturilor, responsabilă de componenta tehnică.

Autostrada Ploieşti – Braşov include secţiunea Comarnic – Braşov, pe care statul a încercat de trei ori să o construiască prin concesiune, însă fără succes.

Pe 2 octombrie, Compania de Drumuri a semnat cu Alpenside contractul pentru construcţia lotului 5 din această secţiune, respectiv Râşnov – Cristian (Braşov).

Te-ar mai putea interesa și
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după destinatar. Potrivit datelor Gift Idea, valoarea medie comandată la......
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
Electrocentrale București (Elcen), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, care a înregistrat un ...
FOTO Revolut anunță noi comisioane pentru transferuri bancare și lansează BLIK și pentru români
FOTO Revolut anunță noi comisioane pentru transferuri bancare și lansează BLIK și pentru români
Recalcularea prețurilor pentru transferurile internaționale va aduce o modificare de la schimbarea comisionului variabil ...
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii de la 1.500 de lei
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 27 de magazine în ţară, va deschide un magazin lângă ...