Vladimir Putin a dispus ca economia Rusiei să fie redirecţionată pe făgaş militar

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut săptămâna aceasta la Soci - staţiune pe coasta rusă a Mării Negre - mai multe întâlniri cu tematică militară; seria actuală -a zecea la număr - a început chiar de luni printr-o reuniune cu conducerea Ministerului Apărării şi reprezentanţii complexului militar-industrial cu privire la noul program de stat în domeniul producţiei de armament, notează într-o amplă sinteză portalul newsru.com.
Economica.net - S, 25 nov. 2017, 14:13
Vladimir Putin a dispus ca economia Rusiei să fie redirecţionată pe făgaş militar

A urmat o reuniune marţi, care s-a axat de asemenea pe tema înarmării şi pe programul de achiziţii de stat pentru armată.

Miercuri, Putin împreună cu conducerea militară şi o serie de guvernatori au făcut bilanţul manevrelor „Zapad 2017” din septembrie.

Preşedintele rus a continuat seria reuniunilor pe teme militare şi joi când a declarat că toate întreprinderile mari din Rusia trebuie să fie pregătite să crească brusc producţia de produse militare, potrivit portalului citat.

„Capacitatea economiei de a creşte rapid volumul de produse şi servicii de apărare atunci când e nevoie reprezintă una dintre cele mai importante condiţii pentru asigurarea securităţii militare a statului”, a subliniat Vladimir Putin, referindu-se la trecerea de la producţia civilă la cea militară la un moment dat. El a cerut „elaborarea unor măsuri suplimentare pentru a spori gradul de pregătire pentru mobilizare” şi a avertizat că „toate întreprinderile strategice şi cele pur şi simplu mari, indiferent de forma de proprietate”, adică deopotrivă societăţi de stat şi private, trebuie să fie pregătite de aceasta.

Această declaraţie a suscitat o atenţie deosebită în mass-media locale, numeroase ziare titrând „Putin redirecţionează economia Rusiei pe un făgaş militar”, iar o mulţime de comentatori au subliniat că în acest mod şeful statului rus ar confirma că Moscova s-ar pregăti de un nou război. În realitate, notează Newsru.com, Putin nu a spus nimic nou, Rusia a început mai de demult să treacă pe „un făgaş militar”.

Afirmaţiile preşedintelui rus au trezit o serie de întrebări în rândul experţilor. Ziarul economic Kommersant remarcă în acest sens că în pofida creşterii de la an la an a finanţării de la buget a industriei militare, complexul militar-industria nu dispune de resurse corespunzătoare.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...