Tronsonul de metrou Eroilor – Iancului ar putea fi scos la licitaţie pentru proiectare până la finele anului

Secţiunea Eroilor – Iancului din Magistrala 5 ar putea fi lansată la licitaţie pentru proiectare până la finele anului, conform oficialilor Metrorex. Construcţia tronsonului din continuarea metroului de Drumul Taberei este programată să înceapă 2019 şi să se termine în 2023.
Economica.net - J, 30 nov. 2017, 22:02
Tronsonul de metrou Eroilor - Iancului ar putea fi scos la licitaţie pentru proiectare până la finele anului

„Suntem în faza finală de elaborare a caietului de sarcini pentru partea de proiectare”, au spus oficiali ai Metrorex, potrivit lui Ionuţ Ciurea, vicepreşedinte al Asociaţiei Pro Infrastructură (API).

„Probabil că undeva la sfârşitul anului va fi posibilă lansarea acestei licitaţii, iar în 2019 să putem demara lucrările”, au adăugat reprezentanţii Metrorex la sesiunea de săptămâna trecută a Sub-Comitetului Sectorial Transport din cadrul CM POIM (Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Infrastructura Mare).

Termenul estimat pentru execuţia tronsonului Eroilor – Iancului este de patru ani, respectiv între 2019 şi 2023.

Secţiunea Eroilor – Iancului va avea 4,8 kilometri şi şase staţii de metrou. Valoarea proiectului este estimată la 2,94 miliarde de lei (650 milioane de euro), cu TVA.

Cheltuielile eligibile estimate în POIM sunt de 2,5 miliarde de lei (546 milioane de euro), dintre care 75% fonduri europene – 1,88 miliarde de lei (410 milioane de euro) şi restul de 25% de la bugetul de stat – 629 milioane de lei (136 milioane de euro).

Magistrala 5, Secţiunea 2, Eroilor – Piaţa Iancului va creşte densitatea reţelei de metrou în zona centrală a Capitalei şi va asigura o legătură directă între Secţiunea 1 a Magistralei 5 (din cartierul Drumul Taberei) şi Secţiunea 3 (din cartierul Pantelimon).

Construcţia Secţiunii 1 a Magistralei 5 a fost demarată în urmă cu şapte ani şi încă nu este finalizată. Cel mai nou termen anunţat de oficialii Metrorex pentru inaugurarea Metroului de Drumul Taberei este toamna anului viitor. Şi acest termen ar putea fi însă depăşit, din cauza unor probleme precum întreruperea finanţării, întârzieri la licitaţia pentru semnalizare şi înăsprirea condiţiilor pentru obţinerea avizului ISU, după incendiul din clubul Colectiv.

Te-ar mai putea interesa și
Daniel Buda (PNL): Vreau să dau un mesaj foarte clar către crescătorii de oi. În maxim o lună de zile vor fi deblocate exporturile către ţările terţe de animale care vor fi vaccinate
Daniel Buda (PNL): Vreau să dau un mesaj foarte clar către crescătorii de oi. În maxim o lună de zile vor fi deblocate ...
Eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European (PE), a declarat miercuri, la Strasbourg, că, în maximum o lună, în urma discuţiilor......
Adevăratul șoc la pompă pentru europeni: SUA ar putea impune restricții la exportul de motorină, în încercarea de a scădea prețurile de acolo
Adevăratul șoc la pompă pentru europeni: SUA ar putea impune restricții la exportul de motorină, în încercarea de ...
Liderul majorității din Senatul SUA, John Thune, a declarat că este dispus să „ia în considerare” impunerea unei ...
FOTO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Lucrările au ajuns la 61% – CFR Infrastructurā
FOTO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Lucrările au ajuns la 61% – CFR Infrastructurā
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara au ajuns la stadiul fizic de 61%, anunță miercuri ...
Spitalele şi sistemul medical de urgenţă intră în colaps dacă Guvernul nu alocă bani din Fondul de rezervă – Rogobete
Spitalele şi sistemul medical de urgenţă intră în colaps dacă Guvernul nu alocă bani din Fondul de rezervă – ...
Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătăţii, îi solicită premierului interimar Ilie Bolojan să suplimenteze ...