Ţiriac ar putea construi cea mai înaltă clădire din România

Compania Ţiriac Imobiliare a desemnat câştigătoare două proiecte de design pentru terenul IFMA pe care îl deţine în apropiere de podul Grant. Una dintre propuneri prevede construcţia mai multor clădiri cu apartamente, iar cea de-a doua integrează turnul de testat ascensoare construit de Ceauşescu.
Andrada Ghira - vin, 15 dec. 2017, 13:18
Ţiriac ar putea construi cea mai înaltă clădire din România

Sursa foto: Bogdan Cernescu via Facebook

După ce ECONOMICA.NET a prezentat recent una dintre variantele de proiect pe care Ţiriac Imobiliare le analizează pentru dezvoltarea terenului de 2,5 hectare pe care îl deţine în apropierea podului Grant. Directorul companiei, Bogdan Cernescu, a publicat pe o reţea de socializare şi un proiect alternativ.

Acesta este realizat de biroul de arhitectură al lui Dorin Ştefan, D.S.B.A.

Pe terenul de lângă podul Grant a fost construit în anii ’80 cel mai mare turn, la aceea vreme, pentru testarea ascensoarelor. Cu o înălţime de 114 metri, turnul IFMA a fost considerat cea mai sigură clădire la un seism puternic. 

În această variantă, proiectul presupune integrarea turnului IFMA şi înălţarea acestuia. Dacă Ţiriac Imobiliare va alege acest proiect pentru construcţie, turnul va fi cel mai înalt din România. În prezent, cea mai înaltă clădire din România este Sky Tower din Bucureşti, a cărui înălţime este de 137 de metri.

Contactată recent de Economica.net, compania nu a dorit să ofere mai multe informaţii şi spune că proiectul se află într-un stadiu „mult prea incipient”. 

Celălalt proiect câştigător a fost realizat de arhitecţii şi proiectanţii de la Studio10M şi Outbox Studio, şi presupune construcţia mai multor turnuri cu apartamente, piscine şi pomi pe acoperiş.

CITEŞTE ŞI: Ţiriac face ansamblu rezidenţial lângă podul Grant cu piscine şi pomi pe acoperiş


Ion Ţiriac a mai investit alături de grupul grupul LBBW Immobilien GmbH 60 de milioane de euro în proiectul Residenz din Chitila. Lucrările la cea de-a patra fază au fost demarate în urmă cu doi ani. În 2010 a fost finalizat şi proiectuld e lux Stejarii, din nordul Capitalei, care are 285 de apartamente. Ansamblul, unde apartmentele se închiriază cu mai mult de 1.000 de euro şi pot ajunge la 7.000 de euro pe lună, a generat anul trecut un profit record de 4,5 milioane de euro, comparativ cu cele 2,75 de milioane de euro înregistrate în 2015.

Omul de afaceri mai deţine un teren în zona Pieţei Victoriei, acolo unde planurile anunţate în urmă cu cinci ani prevedeau investiţii de 30 de milioane de euro pentru o clădire de birouri, care încă nu a fost construită.

Cu afaceri în auto, imobiliare şi industria petrolieră, fostul tenismen Ion Ţiriac, 78 ani, este cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,7 – 1,8 miliarde de euro, potrivit Top 300 cei mai bogaţi români, realizat de revista Capital.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
1,2 km de conductă de termoficare reabilitați, dați în folosință în București
1,2 km de conductă de termoficare reabilitați, dați în folosință în București
Compania Municipală Energetica Servicii București a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magistrala II-III......
Zilele însorite și calde vor alterna cu cele ploioase și reci în luna mai – prognoză ANM
Zilele însorite și calde vor alterna cu cele ploioase și reci în luna mai – prognoză ANM
Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ...
Mesaj important de la Ryanair pentru toți cei care zboară spre Marea Britanie
Mesaj important de la Ryanair pentru toți cei care zboară spre Marea Britanie
Ryaniar, cea mai mare companie aeriană din Europa, a transmis un anunț important pasagerilor care zboară spre și dinspre ...
Porți de protecție la metrou: Ce se mai întâmplă cu proiectul – pilot din stația Berceni
Porți de protecție la metrou: Ce se mai întâmplă cu proiectul – pilot din stația Berceni
Poarta de protecție din cadrul proiectului - pilot din stația de metrou Berceni a fost omologată și urmează să fie ...