MDRAPFE: Noi condiţii contractuale pentru lucrări de infrastructură

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a elaborat două modele contractuale standardizate pentru contractele de lucrări (execuţie, respectiv proiectare şi execuţie) aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, informează ministerul printr-un comunicat de presă. 
Economica.net - D, 17 dec. 2017, 09:14
MDRAPFE: Noi condiţii contractuale pentru lucrări de infrastructură

„Elaborarea şi aprobarea acestor modele înseamnă finalizarea activităţilor pentru îndeplinirea condiţionalităţii ex-ante privind achiziţiile publice şi un mare pas înainte pentru rezolvarea problemelor care întârzie sau împiedică derularea proiectelor de infrastructură. Mulţumim instituţiilor publice, structurilor profesionale, şi tuturor partenerilor care ne-au sprijinit în elaborarea şi definitivarea acestor modele contractuale”, a precizat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Aprobate recent prin Hotărâre de Guvern, modelele contractuale vor fi folosite în mod obligatoriu pentru contractele de lucrări finanţate din fonduri publice (nerambursabile şi/sau rambursabile) cu o valoare totală estimată de minim 23,227 milioane lei (pragul pentru publicarea unui anunţ de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene).

„Actul normativ stabileşte bazele pentru încheierea unor contracte de lucrări de bună calitate, având clauze complete şi echilibrate, utilizate pe scară largă în implementarea proiectelor internaţionale. Aceasta conduce pe de o parte la creşterea calităţii în procesul de achiziţie (asigurarea unei competiţii efective în faza de licitaţie, condiţii de contract predictibile, participarea la procedură a ofertanţilor serioşi, etc.), pe de altă parte la implementarea în condiţii optime a contractelor de lucrări (formele de contract deficiente, neclare sau incomplete generează probleme în derularea contractelor, blocaje şi întârzieri)”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, aceste modele de contract prevăd o modalitate internalizată de soluţionare a conflictelor, care nu periclitează implementarea proiectului pentru că soluţionarea se face în timpul derulării contractului.

„Reprezentanţi ai beneficiarilor, constructorilor, consultanţilor şi asociaţiilor profesionale au cerut în mod repetat MDRAPFE, in calitate de Autoritate de management pentru implementarea de proiecte de infrastructura (AM POIM, AM POR) să extindă folosirea condiţiilor contractuale standard, aşa cum se practică şi în alte ţări”, se mai precizează în comunicat.

Alte avantaje ale utilizării unor forme standardizate de contract, cunoscute şi acceptate atât de antreprenori, cât şi de beneficiari, sunt scăderea semnificativă a costurilor asociate pregătirii, negocierii şi gestionării contractelor, precum şi scăderea riscurilor ulterioare în implementare.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...