Ce trebuie sa stiti despre proba teoretica a examinarii auto?

Numarul de aspiranti la permisul de conducere este din ce in ce mai mare insa, numarul celor care promoveaza este din ce in ce mai mic, o buna parte dintre acestia fiind respinsi la proba teoretica. Pentru inceput, ar trebui ca cei care doresc sa se inscrie pentru examenul auto, sa aiba cateva informatii despre ce presupune acesta.
Economica.net - mar, 19 dec. 2017, 15:14
Ce trebuie sa stiti despre proba teoretica a examinarii auto?

Aspecte importante ale probei teoretice

Numarul de intrebari si necesarul de raspunsuri corecte, dar si timpul de rezolvare.

Testul din cadrul examinarii teoretice auto este precedat de cateva intrebari de acomodare, in numar de trei, pentru relaxarea candidatului.

Important de retinut este faptul ca, raspunsul la cele trei intrebari de acomodare nu trebuie sa fie corect.

Dupa parcurgerea acestor intrebari, incepe testul propriu zis, unde fiecare intrebare se prezinta cu trei variante de raspuns. Intrebarea poate avea una, doua sau toate cele trei variante de raspuns corecte.

Candidatul poate raspunde la intrebari in ordinea in care acestea apar sau poate amana intrebarea, trecand la urmatoarea. La finalul testului, intrebarile amanate vor reveni.

Pentru fiecare categorie, intrebarile sunt diferite.

Cum se promoveaza examenul in functie de numarul de intrebari?

Pentru categoriile AM, A1, A2 si A, testul contine 20 intrebari la care trebuie sa raspundeti in 20 de minute. Este necesar sa raspundeti corect la cel putin 17 intrebari.

Pentru categoriile B, B1, C, C1, Tr, D, D1, Tb si Tv, testul contine 26 de intrebari la care trebuie sa raspundeti in 30 de minute. Este necesar sa raspundeti corect la cel putin 22 de intrebari.

Pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E si DE, testul contine 11 intrebari la care trebuie sa raspundeti in 15 minute. Este necesar sa raspundeti corect la cel putin 9 intrebari.

La final, pe ecran se va afisa rezultatul, care consta din numarul de raspunsuri corecte si mentiunea „admis” sau „respins”.

In situatia in care se intampla sa existe 5 raspunsuri gresite, desi nu ati ajuns la finalul testului, examenul se va incheia automat candidatul fiind respins.

Pentru obtinerea punctajului maxim la examinarea teoretica, prezentati-va la orele de legislatie rutiera, efectuati testele auto categoria a, b, c, d sau e, pe care le veti regasi in paginile Codului rutier actualizat dar si prin accesarea paginilor online de profil.

Ce obligatii si interdictii aveti in timpul examinarii teoretice auto?

Obligatii:

  • Candidatul trebuie sa prezinte dosarul de examinare precum si actul de identitate in original. Fara acestea accesul in sala este interzis.
  • Candidatul trebuie sa selecteze doar limba pentru care a optat (cea inscrisa in cererea-tip completata la depunerea dosarului).

Interdictii:

  • Parasirea salii de examinare pana la obtinerea rezultatului final: “admis” sau “respins”.
  • Cel care paraseste sala in mod voluntar, nu are voie sa intre din nou rezultatul fiind “respins”.
  • Examenul nu poate fi sustinut in alta limba decat cea pentru care s-a optat.
  • Interzicerea dispozitivelor ajutatoare.
  • Nu este admisa comunicarea cu alti candidati.
  • Candidatii nu au voie sa se prezinte la examenul auto, sub influenta bauturilor alcoolice, a substantelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare.
  • Candidatii nu au voie sa perturbe examinarea auto, prin manifestari zgomotoase.

Important:

  • Candidatul declarat “respins” la proba teoretica, poate sustine din nou aceasta proba cu achitarea taxei aferente, dupa cel putin 15 zile.
  • Candidatul declarat “respins” la proba practica, poate sustine din nou aceasta proba dupa cel putin 15 zile, numai daca a achitat taxa corespunzatoare si daca face dovada efectuarii a cel putin 6 ore suplimentare de pregatire practica intr-o scoala de conducatori autorizata.
  • Cei care nu s-au prezentat la examinarea practica, pot solicita programarea pentru o noua proba in decurs de un an de la absolvirea cursului de pregatire teoretica si practica.

Unde pot fi gasite chestionare auto pentru succesul examinarii auto?

Data fiind complexitatea examinarii auto atat din punct de vedere teoretic cat si practic, este necesara aprofundarea studiului legislatiei, dar si rezolvarea zilnica a unor chestionare auto drpciv 2017. Acestea pot fi gasite si pe site-urile dedicate, precum www.b-drpciv.ro sau www.odat.ro. Abia dupa trecerea cu brio a examenului auto, viitorul sofer poate consulta site-urile de info trafic si poate pleca de unul singur pe drumul frumos al vietii de sofer.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au oprit definitiv de la comercializare aproximativ 140 de tone de zahăr, fiind identificate abateri semnificative între cantitatea netă declarată şi......
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
GRAMPET Group anunță atingerea unui prag important în cea mai complexă modernizare de vagoane realizată vreodată la ...
BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei de muncă şi a veniturilor funcţionarilor publici
BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere prin care susţine că unele dispoziţii ...
Ultima mișcare a producătorului Napolact înainte de eventuala preluare de către ungurii de la Bonafarm
Ultima mișcare a producătorului Napolact înainte de eventuala preluare de către ungurii de la Bonafarm
Napolact, brandul de lactate deținut de producătorul olandez FrieslandCampina care va intra în portofoliul Bonafarm Zrt, ...