La Timişoara va fi ales „Câinele anului 2011”

Sâmbătă, 11 februarie, de la ora 10.00, vor participa la expoziţia "Câinele anului 2011" 300 de patrupede din peste 70 de rase aprobate de Federaţia Chinologică Internaţională. Câinii provin din România, Ungaria, Serbia, Italia şi Franţa, informează oradestiri.ro.
Economica.net - mie, 08 feb. 2012, 09:53

Cei care vor juriza concursul sunt arbitri internaţionali, în 5 ringuri, în cadrul Expoziţiei Naţionale la EXPOVEST.

Expoziția patrupedelor este prilejuită de aniversarea a 90 de ani de existență a Asociaţiei Chinologice Timiş.

La festivitatea „Câinele anului 2011” vor participa şi primii 10 câini ai anului trecut care s-au evidenţiat în expoziţiile internaţionale şi naţionale organizate de Asociaţia Chinologică Română.

La expoziţie, vizitatorii pot cumpăra accesorii şi hrană pentru câini.

Preţului unui bilet este de 5 lei, iar pentru copii cu vârste de până la 14 ani, pensionari şi persoane cu dizabilităţi, intrarea este gratuită.

Te-ar mai putea interesa și
Apare un nou bon fiscal. Danubius Exim lansează o soluție testată deja de Farmacia Tei și promite o schimbare majoră a caselor de marcat
Apare un nou bon fiscal. Danubius Exim lansează o soluție testată deja de Farmacia Tei și promite o schimbare majoră ...
Danubius Exim, compania care a introdus prima casă de marcat fiscală autorizată din România, lansează o platformă care transformă bonul fiscal într-un document digital cu valoare juridică.......
RELOC Craiova anunță finalizarea proiectului PNRR de modernizare a 19 locomotive electrice
RELOC Craiova anunță finalizarea proiectului PNRR de modernizare a 19 locomotive electrice
RELOC Craiova, parte a GRAMPET Group, a finalizat proiectul de modernizare a celor 19 locomotive electrice ELASMO, finanțat ...
ANSVSA anunță rechemarea voluntară a unui produs de hrană pentru pisici, din cauza contaminării cu fibre de plastic
ANSVSA anunță rechemarea voluntară a unui produs de hrană pentru pisici, din cauza contaminării cu fibre de plastic
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat rechemarea voluntară ...
Gigantul Yum Brands vinde lanțul de restaurante Pizza Hut pentru 2,7 miliarde de dolari
Gigantul Yum Brands vinde lanțul de restaurante Pizza Hut pentru 2,7 miliarde de dolari
Grupul Yum Brands a anunţat marţi vânzarea lanţului de restaurante Pizza Hut pentru 2,7 miliarde de dolari, deoarece ...