Conpet a semnat un contract de 23,3 milioane lei cu OMV Petrom

Conpet a semnat un contract de peste 23,3 milioane lei cu OMV Petrom pentru prestarea serviciilor de transport ţiţei, gazolină şi condensat de la punctele de primire la punctele de predare, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - J, 21 dec. 2017, 15:11
Conpet a semnat un contract de 23,3 milioane lei cu OMV Petrom

Practic este vorba de un act adiţional la un contract aflat în derulare, care este valabil până la 31 ianuarie 2018.

Valoarea acţiunilor Conpet a urcat cu 26,65%, de la începutul anului, iar în ultima lună a urcat cu 1,01%.

Compania a realizat, în primele nouă luni din acest an, un profit net de peste 63,1 milioane lei, în creştere cu 11,3% comparativ cu perioada similară din 2016.

Conform raportului trimestrial al companiei, publicat recent, în primele 9 luni ale anului 2017, cifra de afaceri a fost de 282,51 milioane lei, înregistrând o uşoară scădere cu 0,1% faţă de 9 luni 2016.

Totodată, veniturile totale din transport au fost diminuate cu suma de 2,519 milioane lei, ca urmare a scăderii cantităţilor transportate cu 225.000 de tone faţă de cantităţile transportate în aceeaşi perioadă a anului 2016. Conpet subliniază că această situaţie s-a datorat, în principal, închiderii rafinăriei Lukoil Ploieşti pentru efectuarea reviziei tehnologice, în perioada 25 februarie – 5 aprilie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost......
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...