CE va prezenta astăzi rapoartele despre Bulgaria şi România

Comisia Europeană va prezenta miercuri următoarele rapoarte interimare despre Bulgaria şi România privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), au anunţat reprezentanţi ai instituţiei.
Economica.net - mie, 08 feb. 2012, 10:22

Potrivit comentariilor neoficiale ale angajaţilor europeni, raportul nu va fi favorabil pentru Bulgaria. De data asta va exista o delimitare clară între cele două state balcanice, care până în prezent erau evaluate în mod similar de către Comisia Europeană. Rapoartele vor prezenta progresele celor două ţări balcanice de la publicarea ultimului raport, dat publicităţii la data de 20 iulie anul trecut.

 

Atunci, Comisia le-a recomandat celor două state să obţină progrese suplimentare în domeniul reformei judiciare şi al combaterii corupţiei, iar în cazul Bulgariei – şi în combaterea crimei organizate. Rezultatele acestor rapoarte sunt legate şi de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen. Olanda a anunţat că este gata să-şi reexamineze veto-ul privind aderarea celor două state abia după două rapoarte pozitive ale Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...