CFR Călători, neputincioasă în faţa traficului de Sărbători: trenurile noi se lasă aşteptate, cele vechi zac stricate

Trenurile CFR Călători sunt umplute la capacitate maximă în această perioadă. După ce le-a acordat gratuitate studenţilor, Guvernul nu asigură şi capacitatea necesară pentru a-i transporta, mai ales în perioada Sărbătorilor. Noile trenuri care ar trebui cumpărate din fonduri europene se lasă aşteptate, iar compania de stat are dificultăţi în repararea automotoarelor proprii, unele vechi chiar de peste 80 de ani.
Economica.net - S, 23 dec. 2017, 18:49
CFR Călători, neputincioasă în faţa traficului de Sărbători: trenurile noi se lasă aşteptate, cele vechi zac stricate

În această perioadă, CFR Călători nu mai poate elibera nici bilete fără loc la unele curse, pentru că trenurile sunt deja pline.

„CFR Călători suplimentează trenurile cu tot ce are, dar, din motive de vechime, unele vagoane sunt scadente la reparații”, explică pentru ECONOMICA.NET o sursă din Ministerul Transporturilor.

Potrivit acesteia, media de vârstă a parcului de material rulant al CFR Călători este de aproximativ 30 de ani (Săgețile Albastre au aproximativ 12 ani, dar sunt și automotoare cu vârste de peste 80 de ani).

Mai mult, în contextul creşterii susţinute a traficului, CFR Călători se va confrunta în primăvara viitoare cu o nevoie de aproximativ 300 de unități de material rulant, dintre care va putea reactiva doar circa 100 de vagoane, adaugă sursa noastră.

Pe de altă parte, CFR Călători are o problemă în asigurarea reparațiilor programate, obligatorii pentru circulația în condiții de siguranță a trenurilor.
 
Licitaţii pentru reparaţii, neadjudecate
 
Reprezentantul MT susţine că operatorul naţional de transport feroviar de călători este puternic concurat de către cei privați, care au preluat rute dintre cele mai circulate. „Acești operatori dețin Societăţi comerciale reparatoare de profil care în ultimii ani şi-au reorientat activitatea din ce în ce mai mult către contracte cu parteneri externi sau pentru propriul material rulant, fiind tot mai puţin interesate pentru reparaţia parcului de vagoane al CFR Călători, în ciuda faptului că societatea organizează periodic licitaţii publice, în încercarea de a repara şi activa un număr cât mai mare de vehicule. Aceste licitaţii, în multe cazuri, rămân neadjudecate”, explică sursa.
 
Pe lângă dificultăţile pe care le are cu repararea flotei existente, CFR Călători ar putea aştepta mai mulţi ani până când va primi trenuri noi. Şi asta pentru că achiziţia lor este o procedură îndelungată, întrucât se va realiza din fonduri europene prin nou-înfiinţata Autoritate de Reformă Feroviară. Achiziţia celor 70 – 100 de trenuri este însă blocată la nivelul Studiului de Fezabilitate, potrivit sursei noastre.
 
Trenurile noi, insuficiente
 
Şi chiar dacă vor fi cumpărate trenurile noi, CFR Călători va primi între 70% – 80% din ele, nivel care nu asigură însă necesarul aferent contractului de servicii publice, menţionează reprezentantul MT.
 
În aceste condiții, în care achiziţia de trenuri prin ARF nu poate acoperi necesarul CFR Călători şi compania are probleme în repararea flotei deja existente, aceasta trebuie să identifice alte soluții de creștere a capacității. 
 
Traficul feroviar de pasageri a crescut în 2017 datorită HG 42/2017 privind gratuitatea pentru studenți. Pe de altă parte, din 2011 nu au mai fost alocate de la bugetul de stat fonduri financiare de investiții pentru achiziţia de material rulant nou pentru CFR Călători.
Te-ar mai putea interesa și
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme structurale şi a unei noi viziuni de business, avertizează directorul......
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a semnat un contract în valoare de 5,19 milioane de lei, fără TVA, pentru ...
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Revolut Bank UAB, UniCredit SpA şi Deutsche Bank AG se numără printre cei 36 de furnizori de servicii de plată care vor ...