Sigmar Gabriel: Acordul pentru Brexit ar putea servi ca model pentru relaţiile UE cu Turcia şi Ucraina

Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, a sugerat marţi ca viitorul acord al Uniunii Europene cu Marea Britanie cu privire la Brexit ar putea să servească drept model pentru relaţiile UE cu alte state, cum sunt Turcia şi Ucraina, transmite agenţia MIA.
Economica.net - mar, 26 dec. 2017, 08:51
Sigmar Gabriel: Acordul pentru Brexit ar putea servi ca model pentru relaţiile UE cu Turcia şi Ucraina

‘Dacă putem ajunge la un acord inteligent cu Marea Britanie care va configura relaţiile cu Europa după Brexit, atunci acesta ar putea servi ca model pentru alte ţări’, a declarat vicecancelarul, pentru grupul de presă german Funke.

Şeful diplomaţiei germane a mai afirmat că nu vede nici Turcia, nici Ucraina aderând la blocul comunitar în curând, şi că, de aceea, UE ‘trebuie să aibă în vedere forme alternative de cooperare mai strânsă’.

Gabriel a mai sugerat că o astfel de abordare de către Bruxelles ar putea duce la o ‘nouă formă de uniune vamală, mai strânsă’ cu Turcia. Chiar dacă situaţia din Turcia a demonstrat că această ţară se află încă la o oarecare distanţă de aderarea la UE, a spus Gabriel, gesturi recente ale Ankarei au arătat o disponibilitate din partea acesteia de a îmbunătăţi relaţiile cu Bruxellesul.

Potrivit lui Gabriel, această disponibilitate este împărtăşită de Berlin. ‘Este un semn bun că mai mulţi germani încarceraţi (în Turcia) au fost eliberaţi’, a indicat social-democratul.

Berlinul continuă însă să fie foarte îngrijorat de starea lui Deniz Yucel, corespondentul turco-german al cotidianului Die Welt, jurnalist ţinut într-o închisoare din Istanbul din februarie, fiind suspectat de legături cu grupări teroriste, dar fără a fi fost inculpat. ‘Turcii ştiu cât de importantă este soarta lui pentru noi’, a subliniat ministrul de externe german.

Cu puţin timp înaintea Crăciunului, Ankara a ordonat în mod surprinzător eliberarea pelerinului german David Britsch, după aproape 9 luni de arest.

Cu câteva zile mai devreme fusese eliberat dintr-o închisoare din Istanbul jurnalistul german Mesale Tolu. Reporterul a petrecut şapte luni în detenţie, tot pentru acuzaţii privind legături cu o organizaţie teroristă. Tolu nu are însă permisiunea de a părăsi Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...