Compania germană Lufthansa, favorită în cursa pentru preluarea Alitalia – presă

Procedurile pentru vânzarea companiei Alitalia au ajuns la final, în condiţiile în care grupul german Lufthansa pare favorit la preluarea transportatorului aerian italian, informează un articol publicat joi în cotidianul italian 'Corriere della Sera', preluat de AFP.
Economica.net - J, 28 dec. 2017, 18:09
Compania germană Lufthansa, favorită în cursa pentru preluarea Alitalia - presă

Publicaţia menţionată susţine că în ultimele luni au fost formulate trei oferte pentru preluarea controlului la Alitalia, una venită de la Lufthansa, alta de la compania britanică low-cost easyJet şi una de la fondul american Cerberus. Pentru moment, oferta companiei germane pare a fi favorită.

‘În ceea ce priveşte viitorul Alitalia, punctul terminus pare Germania, cu vânzarea către Lufthansa’, scrie principalul cotidian italian, care adaugă însă că ofertele ar putea fi îmbunătăţite.

Fără a cita sursa informaţiilor sale, ‘Corriere della Sera’ susţine că Lufthansa ar vrea să preia doar operaţiunile de zbor ale Alitalia, care, în acest moment, numără aproximativ 8.000 de angajaţi, excluzând serviciile de handling ale Alitalia. În plus, Lufthansa propune să preia doar aproximativ 6.000 din cei aproximativ 8.000 de angajaţi ai diviziei Alitalia de care este interesată.

În schimb, cei doi miniştri italieni care urmăresc acest dosar, precum şi cei trei comisari care gestionează Alitalia, de când a fost plasată sub administrarea statului, au cerut Lufthansa să reducă la jumătate cifra de 2.000 de disponibilizări pe care grupul german o are în vedere.

‘Negocierile sunt în curs. Părţile se apropie, dar problema nu a fost încă rezolvată’, susţine Corriere della Sera.

Un alt subiect de dispută este legat de preţul de vânzare.

‘Oferta iniţială a Lufthansa era de 300 de milioane de euro şi a fost respinsă. Comisarii şi Guvernul cer majorarea ofertei până la cel puţin 500 de milioane de euro. Şi în acest caz, punctele de vedere ale părţilor se apropie’, susţine Corriere della Sera.

Alitalia, odată un simbol al renaşterii economice a Italiei după război, se chinuie în prezent să concureze pe piaţa internă cu companiile aeriene low-cost şi trenurile de mare viteză. Autorităţile de la Roma au respins varianta naţionalizării companiei aeriene, însă soarta acesteia constituie un subiect politic delicat şi orice restructurări dure solicitate de un investitor străin riscă să provoace ample proteste.

Te-ar mai putea interesa și
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate de prăbuşirea dronei din noaptea de 29 mai 2026, după ce Comitetul......
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru ...
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...