Comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 11,5%, în primele 11 luni din 2017

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2017 comparativ cu perioada similară a anului 2016, atât ca serie brută cu 11,5% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 12,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date luni publicităţii.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 08:00
Comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 11,5%, în primele 11 luni din 2017

Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut, în aceeaşi perioadă, atât ca serie brută cu 15,1% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 14,1%.

Conform INS, în primele 11 luni din 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut datorită majorărilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor (+51,3%), întreţinerea şi repararea autovehiculelor (+24,3%), comerţul cu autovehicule (+10,6%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+7,7%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a crescut datorită activităţilor de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+22,4%), activităţilor hotelurilor şi restaurantelor (+14,4%), activităţilor agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+9,8%) şi de la cele de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+8,5%). Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au scăzut cu 18,3%.

În luna noiembrie 2017, comparativ cu noiembrie 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, s-a majorat cu 9,8% datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+109,5%), activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+14,7%), comerţul cu autovehicule (+11,9%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+4%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 9,6% faţă de noiembrie 2016.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 18,3% mai mare comparativ cu luna noiembrie 2016, provenită de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+41%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+15,2%) şi de la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+11%). Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-28,9%) şi activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (-1,3%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2017 a crescut cu 18,5% comparativ cu luna noiembrie 2016.

În luna noiembrie 2017 comparativ cu luna precedentă, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, s-a micşorat cu 2% din cauza scăderilor înregistrate la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-4,2%), comerţul cu autovehicule (-2,2%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-0,7%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente şi întreţinerea şi repararea motocicletelor a crescut cu 7,1%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a înregistrat o scădere cu 0,3%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna noiembrie 2017, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 6,7% cauzată de scăderile înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-9,9%), activităţile de spălare, curăţarea şi vopsirea textilelor şi blănurilor (-9,9%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-7,1%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-1,5%) şi la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (- 0,7%).

Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 1,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 300 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 87 de luni, la un randament......
Cu cât s-au scumpit carburanţii în Bulgaria de la începutul războiului din Iran – date oficiale
Cu cât s-au scumpit carburanţii în Bulgaria de la începutul războiului din Iran – date oficiale
Preţurile carburanţilor în Bulgaria au crescut semnificativ de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, înregistrându-se ...
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
China le recomandă cetăţenilor săi să manifeste prudenţă la intrarea în SUA
Beijingul le-a recomandat joi cetăţenilor chinezi care călătoresc în SUA să dea de dovadă de prudenţă la intrarea ...
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România înregistrează azi cea mai mare producție de energie fotovoltaică din istorie. Export masiv la jumătatea zilei
România a înregistrat la miezul zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...