Ministerul Energiei l-a schimbat pe Marius Mitruş din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare

Rompetrol Rafinare, companie controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas, ce administrează rafinăria Petromidia, a anunţat marţi că acţionarii companiei au aprobat revocarea lui Marius Mitruş din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al societăţii, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 16 ian. 2018, 15:24
Ministerul Energiei l-a schimbat pe Marius Mitruş din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Rompetrol Rafinare

În locul acestuia, a fost aleasă Nicoleta Viorica Soisun, începând de marţi şi până la data de 30 aprilie 2018, data expirării mandatului actualilor membri ai Consiliului de Administraţie. În vârstă de 31 de ani, aceasta a fost angajată la Cancelaria fostului premier Călin Popescu Tariceanu, potrivit News.ro.

„Se aprobă ca pronunţarea asupra gestiunii de administrator a lui Marius Mitruş pentru perioada mandatului de membru al Consiliului de Administraţie din cursul anilor 2017 şi 2018, respectiv din 1 ianuarie 2017 şi până la data desfăşurării AGOA, să aibe loc cu ocazia aprobării situaţiilor financiare ale societăţii pentru exerciţiile financiare 2017 şi respectiv 2018”, arată un comunicat al RRC.

Rompetrol Rafinare a raportat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net consolidat în valoare de 56 milioane dolari, de aproape trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, când s-a ridicat la 20,87 milioane dolari.

De asemenea, rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat, de asemenea, o creştere cu 26% în primele nouă luni ale anului trecut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, ridicându-se la 152,9 milioane dolari.

Cifra de afaceri brută a atins valoarea de 2,87 miliarde dolari în perioada ianuarie-septembrie 2017, mai mare cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-a ridicat la 2,57 miliarde dolari.

Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia, rafinăria Vega, şi divizia de petrochimie, Rompetrol Downstream operează reţeaua de benzinării a Grupului şi Rom Oil reţeaua de depozite.

La sfârşitul lunii septembrie 2017, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 793 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener, staţii mobile.

Rompetrol Rafinare (RRC), companie controlată de KazMunayGas prin intermediul unei firme înregistrate în Olanda, KMG International, este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,47 miliarde lei (537 milioane euro).

Ministerul Energiei are o participaţie minoritară, de 44,7% din Rompetrol Rafinare, în timp ce KMG International NV deţine 48,1% din capital.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...