Gigantul petrolier chinez CNPC, a patra companie din lume, a intrat în România

O subsidiară a China National Petroleum Company (CNPC), a patra cea mai mare companie din lume, deţinută de statul chinez, a intrat în România.
Mihai Nicuţ - vin, 19 ian. 2018, 13:13
Gigantul petrolier chinez CNPC, a patra companie din lume, a intrat în România

Societatea BGP Inc, China National Petroleum Corporation Hebei Sucursala Bucureşti a fost înregistrată la Registrul Comerţului, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial din data de 19 ianuarie. Compania a depus cerere de înmatriculare în România în data de 14 decembrie.
Împuternicitul companiei este Guo Zhengfei, cu domiciliul în China.

BGP, parte a China National Petroleum Corporation, este o companie specializată în geologie şi furnizează utilaje, servicii şi echipamente pentru industria de petrol şi gaze către 200 de clienţi din 53 de ţări. Compania a fost fondată în 1961 în China. Compania oferă servicii de geologie şi fizica pământului onshore şi offshore, inclusiv servicii de IT , ERP, sisteme software de cercetare şi dezvoltare, servicii de implementare a proiectelor, integrare sisteme, servicii digitale şi de centre de date pentru indusitra petrolieră. Compania produce de asemenea echipamente pentru industria petrolieră, inclusiv utilaje de expertiză geologică şi prospecţiuni.

Potrivit ediţiei din acest an a Fortune Global 500, conglomeratul China National Petroleum Company, deţinut de statul chinez, este a patra companie din lume, cu venituri de peste 260 de miliarde de dolari în 2017. Compania are active de peste 580 de miliarde de dolari, 1,5 milioane de angajaţi şi este un grup integrat, cu activităţi în sectorul de petrol şi gaze. De exemplu, una din subsidiarele sale este mult mai cunoascuta PetroChina.

CNPC, partener strategic al Gazprom

China are nevoie de gaze ieftine, iar Rusia este interesată să-şi diversifice baza de consumatori dincolo de Europa, după ce tensiunile politice au perturbat în repetate rânduri relaţiile economice. CNPC a devenit principalul partener al Gazprom în efortul gigantului rus de a se extinde pe piaţa chineză.

Gazprom lucrează la construcţia unei conducte trans-siberiene gigant care va transporta gaze naturale până la frontiera cu China. Capacitatea conductei este proiectată la 38 de miliarde de metri cubi pe an. În 2017, bugetul alocat de Gazprom pentru conducta către China s-a dublat, de la 1,3 miliarde de dolari la 2,7 miliarde de dolari.

În 2016, producţia de gaze naturale a Chinei a totalizat 137 miliarde metri cubi, iar importurile au crescut cu 22%, la 75,2 miliarde metri cubi, pentru a acoperi consumul de 205,8 miliarde metri cubi, în creştere cu 7%.

În prezent, gazene naturale reprezintă doar 6% din mixul energetic al Chinei, faţă de 62% cărbune, 19% petrol, respectiv 13% din alte surse decât hidrocarburile. Beijingul vrea ca, până în 2020, gazul să acopere 8,3-10% din energia consumată în China, iar până în 2030 la 12-15%.

Astfel, potrivit celui mai recent plan cincinal, până în 2020 consumul de gaze naturale din China ar trebui să ajungă la 360 miliarde metri cubi.

Gazprom şi CNPC au semnat, în 2014, un acord vast de cooperare, pe 30 de ani, care vizează exportul de gaze ruseşti către China, prin coridorul estic, respectiv un gazoduct trans-siberian de 38 de miliarde de metri cubi pe an.

În 2015, Gazprom şi CNPC au încheiat un nou acord care vizează livrarea de gaze către China printr-o a doua conductă trans-siberiană, de această dată prin coridorul vestic.

În 2016, cele două companii au intrat într-un memorandum de înţelegere privind dezvoltarea de depozite subterane de gaze şi centrale electrice pe gaze în China.

În noiembrie, CNPC şi Novatek, cel mai mare producător independent de gaze naturale din Rusia, au intrat într-un acord de cooperare strategică. Acordul a fost semnat în prezenţa premierilor Dmitri Medvedev şi Li Keqiang şi a fost însoţit de un memorandum de cooperare între Novatek şi China Development Bank, una dintre cele mai mari bănci din China.

În aprilie anul trecut, Gazprom a anunţat că CNPC va proiecta şi va avea un rol în construcţia unei uzine de procesare a gazelor naturale cu o capacitate de 42 de miliarde de metri cubi pe an, în oblastul Amur. Gazele procesate de uzină vor avea ca destinaţie finală China.

În luna mai, directorul general al Gazprom, Aleksei Miller, şi preşedintele CNPC, Wang Yilin, au semnat, la Beijing, un acord de cooperare între Rusia şi China în domenii precum depozitarea subterană de gaze, industria energetică şi infrastructura rutieră.

În decembrie, Miller şi Yilin au finalizat negocierile privind condiţiile de bază ale furnizării de gaze din estul îndepărtat al Rusiei către China. Un contract final ar urma să fie semnat în cursul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta Drujba pentru tranzitul de petrol rusesc
Budapesta amenință că va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dacă Kievul nu redeschide conducta ...
Ungaria va bloca împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit de UE Ucrainei dacă această ţară nu permite redeschiderea conductei Drujba, prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria şi......
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Operațiune de contrabandă cu petrol rusesc de 90 de miliarde de dolari, dezvăluită de FT
Aproape 50 de companii aparent fără legături între ele au fost implicate în coordonarea unor operațiuni menite să ...
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația Trump
Inflația în SUA a crescut în decembrie 2025 mai rapid decât era prognozat, ca urmare a taxelor vamale impuse de administrația ...
Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană (foto) a accelerat în decembrie, cel mai ...
Coșmarului orașului din România rămas de patru luni fără apă potabilă se prelungește. Bacteria a fost depistată din nou în rețeaua din Curtea de Argeș
Coșmarului orașului din România rămas de patru luni fără apă potabilă se prelungește. Bacteria a fost depistată ...
Locuitorii din municipiul Curtea de Argeș și câteva comune limitrofe sunt departe de a scăpa de criza apei, care nu le ...