ANM: Noaptea, unde e senin, vor fi – 25 de grade, unde e nor, vor fi – 15 grade

Directorul general al ANM, Ion Sandu, a declarat la Comandamentul de la MAI, că, în următoarea perioadă, acolo unde va fi cer senin, temperaturile vor fi de - 20 spre -25 de grade, iar unde e nor de -15, -20 de grade, existând semnale că din 13 februarie va ninge iar, dar nu se ştie cât de mult.
Economica.net - mie, 08 feb. 2012, 19:41

„Urmează patru nopţi de temperaturi scăzute, avem Cod galben până duminică. Ca informaţie pragmatică, pentru orientare, acolo unde cerul e senin vor fi – 20, – 25 de grade, unde e nor vom avea – 15, – 20 de grade. Este vorba despre temperaturile din timpul nopţii„, a spus Ion Sandu.

Acesta a menţionat că sunt semnale că din 13 februarie va ninge din nou în România, dar că nu se poate spune acum cât de puternic va ninge sau cât de tare va sufla vântul.

„Dacă este cazul, vineri dimineaţă, pe site-ul ANM va fi emisă o atenţionare”, a declarat directorul ANM.

Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a precizat că, datorită ameliorării condiţiilor meteorologice, intervenţia autorităţilor în localităţile izolate a devenit posibilă iar situaţia începe treptat să se normalizeze.

„Cel mai important este faptul că am reuşit să intervenim în cazurile în care era nevoie de asistenţă medicală de urgenţă. În cele 52 de cazuri aflate în atenţie de seara trecută, am reuşit să salvăm toate persoanele aflate în nevoie”, a afirmat Predoiu.

Acesta a subliniat că a cerut autorităţilor locale să rămână în continuare mobilizate, având în vedere că fenomenele meteorologice nefavorabile pot reveni.

Predoiu a spus că sunt încă localităţi izolate, afectate de întreruperea energiei electrice, precum şi zone unde stratul de zăpadă depăşeşte un metru.

El a subliniat că strategia de închidere a drumurilor pe perioada viscolului a funcţionat şi că acum este mult mai simplu să fie deszăpezite.

La rândul său, ministrul demisionar Traian Igaş a precizat că, la iniţiativa Ministerului Administraţiei şi Internelor, în şedinţa de guvern a fost aprobată suplimentarea, de la rezerva de stat, a unor cantităţi de motorină, alimente şi apă minerală în valoare de 2,5 miliarde lei pentru a fi repartizate către cele patru judeţe cel mai grav afectate de urmările fenomenelor meteo – Brăila, Buzău, Călăraşi şi Vrancea.

Potrivit lui Igaş, la intervenţiile de joi au participat 4.394 de angajaţi ai MAI cu 1.658 de autospeciale, în caz de nevoie fiind pregătite 8.755 de cadre pregătite cu 721 de mijloace de intervenţie.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica a câștigat contractul de cel puțin 2 miliarde de lei pentru concesionarea serviciului de producție de energie termică în Craiova. Trebuie să facă o centrală nouă
Electrica a câștigat contractul de cel puțin 2 miliarde de lei pentru concesionarea serviciului de producție de energie ...
Electrica, firmă listată la Bursă la care cel mai mare acționar este statul român, a fost desemnată cîștigătoare a contractului de concesiune a serviciului de producție de energie termică......
Electrica a câștigat licitația publică pentru construirea unei noi centrale în Craiova, care să asigure energia termică pentru municipiu
Electrica a câștigat licitația publică pentru construirea unei noi centrale în Craiova, care să asigure energia termică ...
Soceiatea Energetică Electrica informează investitorii și actionarii de la Bursa de valori București asupra faptului ...
Tarifele de distribuție a gazelor au fost reduse de ANRE. Cu cât scade factura acasă, de luna viitoare
Tarifele de distribuție a gazelor au fost reduse de ANRE. Cu cât scade factura acasă, de luna viitoare
ANRE a aprobat azi noi tarife de distribuție a gazelor naturale, mai mici cu 7,1%, în medie, pentru toți operatorii. La ...
BERD o impune pe Valentina Siclovan în Consiliului de Administrație al Electro-Alfa International
BERD o impune pe Valentina Siclovan în Consiliului de Administrație al Electro-Alfa International
Electro-Alfa International (BVB: EAI), producător român de top de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și ...