Înmatriculările de autoturisme second hand, în creştere de peste patru ori în ianuarie 2018

Numărul autoturismelor second hand înmatriculate în România, în prima lună din 2018, a fost de 39.261 de unităţi, de peste patru ori mai mare decât în perioada similară din 2017, când erau înregistrate doar 7.708 de unităţi, reiese din statistica Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Economica.net - D, 11 feb. 2018, 08:56
Înmatriculările de autoturisme second hand, în creştere de peste patru ori în ianuarie 2018

Cele peste 39.200 de autoturisme rulate consemnate în ianuarie reprezintă un număr mai mult decât dublu faţă de autoturismele noi, care au însumat în perioada de referinţă 11.744 de unităţi. 

Potrivit datelor DRPCIV, cele mai înmatriculate autoturisme second hand înregistrate în ianuarie 2018 au fost: Volkswagen (10.329 de unităţi, creştere de 378,42% faţă de ianuarie 2017), Opel (4.476 unităţi, +351,66%), Ford (3.749 unităţi, +400,53%), Audi (3.538 unităţi, +352,43%), BMW (3.487 unităţi, +330,49%), Mercedes-Benz (1.903 unităţi, +494,69%), Renault (1.742 unităţi, +542,80%) şi Skoda (1.722 unităţi, +360,43%). 

Pe de altă parte, înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 66,37% în ianuarie 2018, ajungând la 11.744 de unităţi, în comparaţie cu aceeaşi lună din anul anterior, când s-au înregistrat 7.059 de autoturisme.

În funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări de autoturisme noi au vizat mărcile: Dacia – cu 3.613 exemplare, în creştere cu 67,35% faţă ianuarie 2017, Volkswagen (1.080 exemplare, +31,07%), Skoda (905 exemplare, + 31,07%), Ford (838 exemplare, +40,31%) şi Renault (724 exemplare, +15,65%).

Pe de altă parte, cele mai reduse frecvenţe au fost înregistrate la: Jaguar, cu opt unităţi, Alfa Romeo (5), Bentley, Maserati şi SsangYong (câte 3 unităţi), Ferrari, Mercedes-AMG, Subaru şi Tesla (câte două unităţi), Aro, Ford-CNG-Technik, Lada şi Lamborghini (câte o unitate).

Datele DRPCIV relevă că parcul auto naţional din România a ajuns, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent, din acest total 1.320.230 fiind înmatriculate în Bucureşti.

La nivel naţional, din totalul autovehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 5,996 de milioane erau autoturisme, în creştere cu 9,5%, comparativ cu sfârşitul anului 2016, când au fost înregistrate 5,47 milioane de exemplare. 

Conform Direcţiei de Înmatriculări, aproximativ 2,28 milioane de unităţi din totalul parcului auto naţional erau mai vechi de 11-15 ani, 1,774 milioane de unităţi cu vechime între 16 şi 20 ani, 1,719 milioane cu peste 20 de ani vechime. 

În ceea ce priveşte autovehiculele noi (vechime 0-2 ani), la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul anului trecut, 287.174 de unităţi, din care 200.642 autoturisme.

În plus, la finele lui 2017, pe drumurile din România circulau 3.715.483 de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3.501.491 de maşini diesel.

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...