Transgaz, interesată de singurul terminal de LNG din Grecia

Transgaz, operatorul tehnic al sistemului naţional de transport gaze naturale, și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea singurului terminal de gaz natural lichefiat din Grecia, cel de la Revithoussa, notează publicaţia specializată ICIS. Dezvoltarea terminalului ar putea duce la creşterea capacităţii de import din regiune. 
Economica.net - vin, 16 feb. 2018, 11:03
Transgaz, interesată de singurul terminal de LNG din Grecia

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat la un forum pe Energie care a avut loc la Atena joi, 15 februarie, că extinderea terminalului ar contribui la creaarea unui coridor integrat de transport şi va ajuta la stimularea lichidităţilor din piaţă datorită atractivităţii LNG. 

În prezent se lucrează la adăugarea celui de-al treilea rezervor, cu o capacitate de 95.000 de metri cubi, care va necesita construirea infrastructurii suplimentare în această primăvară. Terminalul onshore de la Revithoussa are o capacitate totală de 225.000 de metri cubi, iar distribuţia va creşte de la 150GWh/zi la 215GWh/zi.

La finalizare, capacitatea extinsă va fi suficientă pentru a acoperi cererea Greciei de gaz pentru o zi, cu excepţia perioadelor de consum ridicat, atunci când cererea poate ajunge la 250GWh/zi.

Sterian a mai declarat că Transgaz este de asemenea interesată de volumul gazelor caspice care vor ajunge în Grecia odată cu finalizarea Coridorului sudic de gaze până la sfârşitul acestei decade, proiect sprijinit de UE. 

„Interesul nostru este acela de a contribui la dezvoltarea unei piețe regionale integrate a gazelor naturale, în care volumul de LNG și a gazelor caspice aduc flexibilitate și siguranță în aprovizionare, ceea ce este în concordanță cu obiectivele stabilite de Comisia Europeană pentru regiune”, a mai spus Sterian, citat de ICIS. 

Luna trecută, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Transgaz a aprobat asocierea cu Regasificadora del Noroeste în vederea participării în etapa a doua a procesului de achiziţie a participaţiei de 66% în cadrul operatorului sistemului de conducte de gaze din Grecia, DESFA. Terminalul despre care a vorbit Sterian este deţinut de DESFA. 

Consorţiul are termen până astăzi, 16 februarie, să depună o ofertă fermă pentru achiziţia DESFA. 

Iniţial, pe 26 iunie 2017, Transgaz a încheiat un acord de participare împreună cu francezii de la GRTgas SA, însă această asociere nu a fost calificată în etapa a doua a procesului de privatizare a DESFA, arată documentele publicate de Transgaz.

Trangaz ar putea deveni un operator cheie în coridorul Bulgaria-România-Ungaria, proiect sprijinit de UE şi al cărui scop este de a a transporta gaze din sudul către centrul Europei. Gazul ar putea proveni din România, al treilea cel mai mare producător din UE, sau din regiune, cu ajutorul extinderii terminalului LNG din Revithoussa. 

Anul trecut în luna septembrie, autoritatea grecească desemnată pentru a supraveghea privatizarea activelor statului, a nominalizat Reganosa şi un consorţiu format din compania italiană Snam Rete Gas, belgienii de la Fluxys, spaniolii de la Enagas şi olandezii de la Gasunie, pe lista scurtă a companiilor care ar putea prelua DESFA şi care au experienţă în operarea de conducte şi terminale LNG. 

Snam, Fluxys şi Enagas sunt printre acţionarii proiectului TAP, care va transporta gaz caspic prin Grecia, către Italia.  

Te-ar mai putea interesa și
7 moduri în care mediul iGaming folosește soluții bazate pe Inteligență Artificială
7 moduri în care mediul iGaming folosește soluții bazate pe Inteligență Artificială
Inteligența artificială (AI) transformă rapid numeroase industrii, accelerând performanța și modelând noi trenduri de piață. Sectorul iGaming folosește din plin aceste soluții tehnologice......
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această noapte
Moment istoric în Marea Britanie. Interzis pe rețelele sociale pentru copiii şi adolescenţii sub 16 ani din această ...
Guvernul britanic a anunţat marţi că intenţionează să interzică prezenţa adolescenţilor de 16-17 ani în reţelele ...
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, Dacia: Tanger este, într-un fel, inima mărcii noastre. Alături de Pitești
Katrin Adt, cea care conduce destinele mărcii Dacia la nivel global, a evidențiat într-un interviu rolul strategic pe ...
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Uniunea Europeană şi Ucraina au parafat un ''acord privind dronele'', care va combina expertiza Kievului cu capacitatea ...