Producătorul de medicamente Stada vrea să facă achiziţii în CEE, posibil şi în România

Producătorul german de medicamente Stada Arzneimittel AG va analiza posiblitatea preluării unor mici producători de medicamente cu produse de nişă din Europa Centrală şi de Est, pentru a-şi creşte vânzările în regiune şi a reduce costurile, pe măsură ce transferă o parte din producţie la propriile sale fabrici, a declarat directorul regional al companiei germane Ronald Seeliger, pentru Bloomberg.
Economica.net - lun, 19 feb. 2018, 12:20
Producătorul de medicamente Stada vrea să facă achiziţii în CEE, posibil şi în România

Potrivit lui Ronald Seeliger, creşterea prezenţei companiei Stada va acoperi un gol în regiunea CEE, unde consumul de medicamente este în urma celui din Europa Occidentală. În prezent, Polonia, Cehia, Slovacia, statele din fosta Iugoslavie, România, Bulgaria şi Albania sunt responsabile pentru 45% din producţia şi 11% din vânzările grupului Stada, iar estimările arată că în regiune vânzările de medicamente vor creşte cu 5-10% pe an.

Seeliger a subliniat că producţia in-house va permite grupului să îşi reducă dependenţa de unii furnizori asiatici şi europeni care livrează produse angro, dar va păstra contractele cu producătorii de ingrediente farmaceutice active (API). De exemplu, în China, unii furnizori sunt obligaţi să îşi închidă uzinele pentru câteva luni pe fondul eforturilor autorităţilor de a reduce poluarea.

‘Acest lucru are un impact important pentru noi. Stada vrea să îşi asigure din interior din ce mai multe produse, să le producă in-house pentru o mai bună disponibilitate, costuri mai mici, calitate sporită şi o mai bună logistică’, a spus Seeliger.

În ceea ce priveşte Europa de Est, Stada va analiza posibilitatea preluării unor companii care realizează o cifră de afaceri de 5 până la 15 milioane euro şi produc produse finite sau semi-finite, a subliniat Seeliger. Pe lângă extinderea în Serbia (unde Stada a preluat Hemofarm în 2006), Ungaria şi România vor fi probabil ţările unde compania germană va încerca să se extindă, având în vedere ritmurile mari de creştere preconizate, a adăugat Seeliger.

Dorinţa Stada, unul dintre cei mai mari producători europeni de medicamente generice, de a se extinde în regiunea CEE vine după ce anul trecut compania a fost preluată de fondurile Bain Capital Private Equity LP şi Cinven Ltd. pentru suma de 6,4 miliarde de dolari. Industria medicamentelor generice se confruntă cu o concurenţă crescută, iar analiştii de la Bloomberg Intelligence estimează că 2018 va fi un an volatil pentru producătorii de medicamente generice.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiţii în digitalizarea şi......
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și ...
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...