Tensiuni în USL. Liberalii, iritaţi de discursul lui Ponta din Parlament VIDEO

Liderii PNL s-au întrunit joi de urgență în şedinţa Biroului Politic Central, deranjați fiind de discursul lui Victor Ponta de la ședința de învestitură din Parlament.  Şedinţa convocată ad-hoc de conducerea liberală i-a surprins chiar şi pe unii lideri ai partidului, spun surse citate de Mediafax.
Economica.net - J, 09 feb. 2012, 12:13

Conform surselor citate, şedinţa a fost convocată pe fondul nemulţumirilor provocate în rândurile formaţiunii liberale de acţiunile PSD în raport cu noul Cabinet Ungureanu.

Picătura care ar fi umplut paharul a fost discursul rostit în plenul Camerelor reunite de către liderul PSD Victor Ponta, care nu a fost nici pe de parte la fel de vehement ca partenerii de uniune în ceea ce priveşte criticile la adresa premierului desemnat Mihai Răzvan Ungureanu, ba mai mult, a lăsat loc şi unei eventuale cooperări politice.

Imediat după ce Ponta şi-a încheiat discursul, ceva mai lung chiar şi decât al premierului, a apărut şi anunţul referitor la organizarea şedinţei PNL, care însă nu a fost însoţit şi de o temă sau ordine de zi.

Surse din partid susţin că liderii liberali sunt nemulţumiţi de atitudinea PSD, având în vedere că în USL s-a stabilit ca parlamentarii să nu participe nici măcar fizic la şedinţa de învestitură.

De altfel, încă de la anunţarea noului Cabinet, PSD şi PNL au avut atitudini diferite, cea a PNL fiind foarte vehementă, în timp ce PSD a fost ceva mai nuanţat, comentând mai mult procedurile parlamentare în numirea Guvernului.

Inclusiv într-o emisiune televizată care avea ca temă Cabinetul Ungureanu, liderul PNL Crin Antonescu a fost foarte critic, în timp ce Ponta a ales să părăsească emisiunea, lucru remarcat şi de comentatorii politici.

Potrivit surselor citate, liderii PNL vor face „o precizare” faţă de discursul lui Victor Ponta din plenul Parlamentului, însă nu vor lua „decizii dramatice” cu privire la USL.

USL a anunţat că nu va participa la votul de învestitură a Cabinetului Ungureanu.

Totuşi, din partea PSD au fost prezenţi în sala de plen Victor Ponta, Ilie Sârbu şi Mircea Duşa, în timp ce de la PNL nu a fost prezent niciun lider.

În plus, Victor Ponta a susţinut în plen un amplu discurs, în care a spus inclusiv că opoziţia este deschisă dialogului cu viitorul premier.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...