Piaţa bunurilor de larg consum a crescut cu 7%, în 2017, ca urmare a avansului inflaţiei – studiu GfK

Piaţa FMCG a înregistrat în 2017 o creştere de 7% pentru bunurile de folosinţă curentă cumpărate pentru consumul casnic, dar în spatele acestei evoluţii a stat majorarea preţurilor, nu creşterea volumelor cumpărate, aşa cum s-a întâmplat în 2016, potrivit unui studiu publicat joi de GfK, scrie News.ro.
Economica.net - J, 22 feb. 2018, 08:53
Piaţa bunurilor de larg consum a crescut cu 7%, în 2017, ca urmare a avansului inflaţiei - studiu GfK

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna ianuarie la 4,32%, cel mai înalt nivel din iulie 2013, când a fost 4,41%, în condiţiile în care gazele naturale s-a scumpit cu 3,79% faţă de decembrie, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Produsele de îngrijire a locuinţei au înregistrat cea mai mare creştere în 2017, de aproape 10% în valoare, scrie News.ro.

”Peste media pieţei au crescut şi lactatele (mai ales untul, brânza topită şi specialităţile din brânză), alimentele ambalate şi băuturile. Alimentele proaspete şi produsele de îngrijire personală au crescut în acelaşi ritm cu piaţa de FMCG”, se arată în comunicat.

Ponderea promoţiilor a scăzut în valoare pentru produsele de îngrijire orală, băuturile calde, conservele şi lactatele. Totuşi, promoţiile deţin cele mai mari ponderi în cadrul produselor destinate îngrijirii personale şi a locuinţei, mai ales în rândul detergenţilor de rufe şi al produselor universale, potrivit GfK. La finalul lui 2017, comerţul modern a înregistrat o cotă de piaţă de 59% în creştere cu 1,4 puncte procentuale faţă de 2016. Magazinele de tip discount şi cele de proximitate au avut cele mai acelerate creşteri.

”Hipermarketurile rămân cel mai important canal modern de cumpărare. Pe parcursul anului trecut au fost vizitate mai des de cumpărători, însă coşurile au rămas la nivelul anului precedent. Magazinele de tip discount au avut vânzări în creştere datorită faptului că oamenii au plătit în medie mai mult la fiecare act de cumpărare şi au achiziţionat mai des din aceste formate”, se arată în comunicat.

Supermarketurile au beneficiat de o frecvenţă medie de cumpărare mai ridicată şi de coşuri mai mari şi rămân în continuare cel mai vizitat retailer, potrivit GfK. Totdată, magazine de proximitate au avut cea mai bună dinamică.

”Au reuşit să recruteze noi cumpărători, i-au atras mai des în magazine şi i-au convins să cheltuiescă sume mai mari la un act de cumpărare. Evoluţie pozitivă a fost influenţată şi de expansiunea acestor formate. În ansamblu, în 2017 au fost deschise aproape 220 de magazine de proximitate”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a achiziţionat în secret un satelit spion chinez, ceea ce i-a înlesnit Republicii islamice capacitatea de a lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu înainte de armistiţiul......
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis demararea, din nou, a procedurilor ...
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi ...
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna ...