Aeroportul Timişoara despre plecarea Ryanair: Zborurile spre Dusseldorf şi Berlin, grad de încărcare sub 70%

Ryanair a anunţat ieri, 22 februarie, închiderea bazei de la Timişoara începând cu 25 martie, pe fondul unei performanţe comerciale slabe. Vor fi menţinute doar zborurile spre Milano şi Bucureşti, care vor fi operate cu avioane de la alte baze. Anunţul vine la mai puţin de o lună de când şi Blue Air a încetat operarea zborurilor interne, iar aeroportul spune că decizia Ryanair "este una strict comercială". 
Andrada Ghira - vin, 23 feb. 2018, 10:50
Aeroportul Timişoara despre plecarea Ryanair: Zborurile spre Dusseldorf şi Berlin, grad de încărcare sub 70%

UPDATE 17.06 – „Așa cum am arătat în comunicatul de presă de ieri, închiderea bazei este o cosencință a performanței comerciale slabe într-o perioadă când aeronavele noastre sunt solicitate pe alte aeroporturi europene. Vom continua să avem o relație bună cu echipa managerială a Aeroportului Timișoara și, în viitor, în funcție de condițiile pieței, am putea reveni„, se arată într-o poziţie a Ryanair remisă ECONOMICA.NET. 

„Menționăm că această decizie este una strict comercială, determinată de nerentabilitatea acestor curse cu un grad redus de încărcare și/sau de tarifele mici de călătorie practicate. Regretăm că regiunea de vest a României nu a reușit să fie suficient de atractivă pentru potențialii turiști străini, iar destinații precum Berlin sau Dusseldorf de exemplu, să nu fie destinații de interes pentru locuitorii din Banat”, se arată într-un comunicat de presă al Aeroportului Timişoara. 

De la Timişoara, Ryanair oferea zboruri spre Bruxelles, Berlin, Dusseldorf, Frankfurt, Milano, Londra şi Bucureşti. 

CITEŞTE ŞI Ryanair închide baza de la Timişoara

„Pentru Aeroportul Timișoara este o pierdere faptul că două destinații nu se vor mai regăsi în programul de vară, respectiv Dusselodorf și Berlin, însă aceste curse nu au reușit să asigure un grad de încărcare în avion mai mare de 70%. Toate companiile aeriene funcționează după principiile economiei de piață, respectiv eficiență și profitabilitate”, se mai arată în comunicatul Aeroportului. 

Timişorenii care doreau să călătorească cu Ryanair la Londra, Frankfurt sau Bruxelles, pot opta pentru cele operate de Wizz Air şi Lufthansa. 

Anul trecut, Aeroportul din Timişoara a înregistrat un trafic de pasageri de peste 1,62 milioane de călători, în creştere cu 40% faţă de 2016. 

Cei mai mulţi timişoreni au călătorit spre Bucureşti (357.614 pasageri), Londra Luton și Stansted (233.144 pasageri), Munchen (212.879 pasageri), Milano–Bergamo (165.244 pasageri) și Bruxelles-Charleroi (76.712 pasageri).

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...