Berceanu: Discursul lui Ponta, interesant. S-a produs un declic, o schimbare

Senatorul PDL Radu Berceanu a apreciat, joi, că discursul liderului PSD Victor Ponta din plenul Parlamentului a fost "interesant", arată că "s-a produs un declic" şi că preşedintele social-democrat "a schimbat tipicul", motiv pentru care a şi fost ascultat. 
Economica.net - J, 09 feb. 2012, 13:05

Întrebat cum i s-a părut discursul lui Ponta, Berceanu a răspuns zâmbind: „Interesant. Pare de registru foarte interesant. Nu se poate spune că apropiată de putere, dar a schimbat tipicul, de asta a şi fost ascultat cu atenţie”.

„Cred că, în general, discursurile mai puţin polemice şi personale, cel puţin la nivelul ăsta, sunt mai repede receptate dintr-o parte sau din alta, şi de public, decât fostele discursuri care erau greu de acceptat. Nu cred că a fost un discurs împăciuitor sau care arată o direcţie de genul negociere cu puterea”, a spus Berceanu, citat de Mediafax.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă acest discurs va duce la ruperea USL. „Sunt absolut convins că îşi vor păstra direcţia şi ideile, dar felul în care a pus lucrurile acum arată că s-a produs un declic, s-a produs o schimbare”, a spus Berceanu.

Liderul PSD, Victor Ponta, a susţinut, joi, în plen, un discurs amplu, care a durat aproximativ 40 de minute şi din care au lipsit accentele vehemente. Mai mult, Ponta a lăsat să se înţeleagă că opoziţia ar putea colabora politic cu viitorul premier.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană e deschisă la varianta cerută de Franța de a amâna intrarea in vigoare a normelor privind emisiile ...
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare......
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere și trei vicepremieri
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Guvern politic, format din trei partide și un independent la Justiție. 16 ministere ...
Conducerile PNL, USR şi UDMR au aprobat vineri programul de guvernare şi au validat listele de miniştri propuşi pentru ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- surse
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat că a încălcat de 114 ori regulile financiare impuse de Liga Engleză de Fotbal- ...
Clubul Manchester City a fost găsit vinovat, cu o singură excepţie, de toate cele 115 de încălcări ale regulilor financiare ...
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Eni plafonează din solidaritate prețurile la benzina și motorina vândute în Italia
Compania petrolieră italiană Eni a anunţat vineri că, din "solidaritate", va stabili un plafon de preţ la benzina şi ...