Cristian Erbaşu s-a asociat cu Daniel Piţurlea într-un proiect cu 1.000 de apartamente la Mogoşoaia

Omul de afaceri Cristian Erbaşu intră pe segmentul rezidenţial cu un proiect de 1.000 de apartamente la Mogoşoaia. Erbaşu s-a asociat cu Daniel Piţurlea, care deţine firma de constucţii Concelex, şi care a mai dezvoltat proiectul Orhideea Gardens din Bucureşti. În total, investiţia în noul proiect rezidenţial se ridică la 70 de milioane de euro. 
Andrada Ghira - lun, 26 feb. 2018, 22:05
Cristian Erbaşu s-a asociat cu Daniel Piţurlea într-un proiect cu 1.000 de apartamente la Mogoşoaia

Încă un antreprenor român îşi face intrarea pe segmentul rezidenţial. Cristian Erbaşu s-a asociat cu Daniel Piţurlea, proprietarul Concelex pentru construcţia unui proiect rezidenţial cu 1.000 de apartamente la Mogoşoaia. 

„Ambele firme vor construi, iar finaţarea este a noastră. Probabil că vom apela şi la bănci, dar deocamdată este investiţia noastră. În cel mult o lună şi jumătate vom începe construcţia la primele două blocuri, cu 310 apartamente”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Cristian Erbaşu, proprietarul Erbaşu Construcţii, care estimează valoarea investiţiei totale la 70 de milioane de euro. 

Terenul pe care va fi construit noul proiect are 6 ha, cumpărat în urmnă cu un an şi se află la circa 600 de metri de Primăria Mogoşoaia, spre Buftea. Arbo Residence va avea studio-uri, apartamente cu două și 3 trei camere, dar și apartamente duplex.

„Cu noul proiect mergem pe zona costurilor rezonabile. O creştere a preţurilor în această zonă a imobiliarelor nu ar fi de bun augur, iar dacă vor creşte, vor creşte în raport cu inflaţia, dar nu mai mult”, mai spune Cristian Erbaşu. 

Daniel Piţurlea este acţinarul majoritar al firmei de construcţii Concelex şi a construit ansamblul rezidenţial Orhideea Gardens cu 400 de apartamente, înainte de criză. 

Parteneriate pentru noi proiecte 

Oamenii de afaceri români se asociază pentru construcţia de noi apartamente. Este cazul omului de afaceri Dan Şucu şi Valentin Vișoiu, proprietarul grupului Conarg. 

În toamna anului trecut, proprietarul Mobexpert anunţa intrarea în imobiliare şi construcţia unui proiect rezidenţial cu 800 de apartamente. Valoarea totală la finalizare a proiectului va fi de 100 de milioane de euro. În plus, Şucu mai deţine şi alte terenuri pretabile pentru dezvoltări imobiliare. 

CITEŞTE ŞI Dan Şucu intră în imobiliare cu un proiect de 800 de apartamente în Bucureşti, în valoare de 100 de milioane de euro

Te-ar mai putea interesa și
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
Reîncep scumpirile în benzinării, azi a crescut prețul motorinei, care sunt noile prețuri
După opt zile în care prețurile au stat pe loc, azi avem prima scumpire în benzinării. Stațiile Rompetrol au scumpit motorina....
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță la planul de urbanism, inclusiv la avizul de mediu
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță ...
Compania minieră Varvara Development Group Ltd. a notificat instanța care judecă anularea avizului de mediu (emis în ...
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Cea mai valoroasă companie europeană, ASML, și-a publicat cele mai recente rezultate financiare într-un moment critic ...
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Economia britanică a revenit pe creştere în mai, dar avansul a fost slab, în urma efectelor războiului şi a crizei ...