Efectul frigului: Preţul energiei pe piaţa spot de la Bucureşti a crescut cu 76% în doar două zile

Temperaturile scăzute şi consumul în creştere au dus la creşterea preţurilor pe piaţa spot a energiei electrice din România. 
Economica.net - lun, 26 feb. 2018, 22:05
Efectul frigului: Preţul energiei pe piaţa spot de la Bucureşti a crescut cu 76% în doar două zile

Preţul mediu al energiei electrice tranzacţionate pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), piaţa spot administrată de OPCOM, pentru data de 27 februarie, a fost de 206 lei/MWh, cu 25% peste nivelul mediu consemnat în ziua de 26 febrarie, sau cu 68% peste preţul mediu la care s-a tranzacţionat energia electrică pentru data de duminică, 25 februarie, ultima zi înainte de începerea valului de frig.

Aceasta este o medie a preţurilor de-a lungul celor 24 de intervale orare ale unei zile, şi cuprind atât media din intervalele de vârf, când se înregistrează cel mai mare consum, dar şi cele de gol (noaptea târziu şi dimineaţa devreme).
Dacă luăm în calcul preţurile pentru orele de vârf, pe 27 februarie media este de 262 de lei/MWh, cu 12 % peste cea înregistrată în data de 26, şi cu 68% peste media din 25 februarie.

De reţinut că, duminică, România a înregistrat cele mai mici preţuri ale energiei electrice din Europa, de 26 de euro/MWh în medie, iar, de la acel nivel, în doar două zile, preţul a crescut cu 76% până la 44 de euro, ceea ce arată cât de volatile pot fi preţurile pe piaţa spot, mai ales în condiţii de vreme severă.

În data de 27, cele mai mari preţuri se înregistrează la orele 9 dimineaţă (334 lei) şi la opt seară (338 de lei), iar volumele tranzacţionate la aceste preţuri nu sunt deloc mici: 4.300 MWh şi, respectiv 3.975 MWh, deci echivalentul, grosier, a circa 40% din consumul naţional. Este adevărat că, socotind mediile, în România nu sunt cele mai mari preţuri din pieţele cu care suntem cuplaţi (la ora opt seara preţul de la noi, de 72,6 euro/MWh, era sub cei 80 de euro din Ungaria şi Slovacia).

Citeşte şi: 

Câtă „carne” să mai pună pe ea Hidroelectrica, să fie bună pentru listare? Compania valoarează acum 18 miliarde de lei

Vremea rece din România şi nu numai a dus la o creştere a consumului intern de energie electrică până aproape de maximele record. Astfel, în data de 26 februarie, aproape de prânz, consumul depăşea 9.600 MW putere orară, dar România producea peste 11.000 MW, ca urmare a aportului important (peste 2.600 MW la acea oră), al turbinelor eoliene. Ca atare, în aceste condiţii, România a putut să exporte energie electrică.

Vestea bună este că, pentru data de 27 februarie, până la ora redactării acestui material, nu apărea în prognoza Transelectrica decât o singură oprire accidentală a unei unităţi de producţie, respectiv un grup de 330 MW de la Turceni.

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...