Autorităţile din Shanghai au preluat controlul asupra managementului CEFC China Energy

Shanghai Guosheng Group, o agenţie de investiţii controlată de guvernul municipal din Shanghai, a preluat controlul asupra managementului şi operaţiunilor de zi cu zi ale conglomeratului CEFC China Energy, informează un articol publicat vineri în cotidianul South China Morning Post care citează două surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - vin, 02 mart. 2018, 09:36
Autorităţile din Shanghai au preluat controlul asupra managementului CEFC China Energy

În replică, un purtător de cuvânt de la CEFC a spus că grupul nu a fost informat de nicio preluare iar echipa managerială continuă să conducă compania.

Aceste informaţii vin la o zi după ce media din China a informat că preşedintele CEFC China Energy, Ye Jianming, este investigat de autorităţile chineze pentru presupuse infracţiuni economice. CEFC susţine că aceste informaţii sunt ‘iresponsabile’ şi ‘nefondate’ .

CEFC, care din luna iulie 2015 şi până în prezent a lansat un şir de achiziţii din Ciad şi până în România, pare a fi ultima ţintă care a intrat în atenţia Guvernului chinez. Îngrijorate de achiziţiile externe de amploare demarate de companiile chineze private puternic îndatorate, autorităţile de la Beijing au început să urmărească atent operaţiunile firmelor Anbang, Dalian Wanda Group, Fosun Group şi HNA Group. De exemplu, săptămâna trecută autoritatea de reglementare din sectorul asigurărilor din China a preluat controlul asupra operaţiunilor Anbang, chiar dacă firma va rămâne în continuare o societate privată.

În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming, din provincia chineză Fujian, din sud-estul Chinei, într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi intenţionează să cumpere o bancă activă în Cehia şi Slovacia.

În data de 8 septembrie 2017, CEFC a anunţat că va prelua o participaţie de 14,16% în Rosneft (cel mai mare producător de petrol din Rusia ) de la un consorţiu compus din traderul elveţian Glencore şi fondul de investiţii Qatar Investment Authority, o tranzacţie evaluată la 9,1 miliarde de dolari.

De asemenea, CEFC China Energy Company Ltd. ar putea finaliza în curând achiziţia unui pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas International.

Te-ar mai putea interesa și
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, dar să nu fie din banii Ungariei
Peter Magyar declară că nu susţine aderarea rapidă a Ucrainei la UE. Nu se opune împrumutului de 90 de miliarde de euro, ...
Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, al cărui partid a câştigat alegerile de duminică cu o majoritate zdrobitoare, a declarat luni că guvernul său nu va susţine aderarea rapidă a......
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
CEO-ul unui gigant energetic european cere UE să nu mai oprească achiziția de LNG rusesc, așa cum este acum planul
Uniunea Europeană trebuie să suspende interdicția planificată asupra importurilor de LNG (gaz natural lichefiat) din ...
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Anunț de la Primăria Capitalei. Ce vom vedea pe străzile din București
Primăria Capitalei anunţă, luni, că a început supraînălţarea trecerilor de pietoni din zonele în care şoferii tind ...
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Circa 58% dintre maşinile verificate în România au fost avariate; 1,3% ascund accidente grave – studiu carVertical
Peste jumătate (58,2%) dintre maşinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în ...