Compania OMV Petrom, condamnată pentru ucidere din culpă în cazul unui copil găsit mort în apropierea unei sonde din Prahova

Judecătoria Ploieşti a condamnat compania OMV Petrom S.A la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 380.000 lei şi la plata unor despăgubiri de 135.000 de euro în cazul morţii unui copil intoxicat în apropierea unei sonde de petrol din localitatea prahoveană Ariceştii Rahtivani. Decizia instanţei nu este definitivă, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 06 mart. 2018, 14:06
Compania OMV Petrom, condamnată pentru ucidere din culpă în cazul unui copil găsit mort în apropierea unei sonde din Prahova

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti s-au pronunţat, după un proces care a durat peste doi ani, într-un dosar în care compania OMV Petrom S.A. a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă după ce, în februarie 2014, un copil de nouă ani a murit ca urmare intoxicaţiei cu gaz de sondă în apropierea unei sonde neîmprejmuite, operate de OMV Petrom, potrivit News.ro.

Astfel, judecătorii au condamnat compania petrolieră la pedeapsa amenzii penale in cuantum de 380.000 de lei, respectiv 200 de zile amendă pentru care trebuie să plătească câte 1.900 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Părinţii copilului care s-au constitut parte civilă, trebuie să primească daune morale de câte 35.000 de euro fiecare, iar fiecare dintre cei patru fraţi ai băiatului, care au fost şi ei părţi civile în dosar, vor primi câte 13.000 de euro. Decizia nu este definitivă.

Un băiat în vârstă de nouă ani din comuna Ariceştii Rahtivani fost găsit mort, la sfârşitul lunii februarie 2014, în apropierea unei sonde de extracţie a petrolului, iar medicii legişti care au efectuat necropsia au stabilit că a murit din cauza intoxicaţiei cu gaze de sondă. 

În anul 2015 Parchetul General a trimis în judecată OMV Petrom pentru ucidere din culpă, pe motiv că reprezentanţii companiei nu au împrejmuit cu gard beciul sondei, deşi perimetrul trebuia izolat.

Te-ar mai putea interesa și
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost......
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...