ANPC: O treime din reclamaţiile privind achiziţia de bunuri şi servicii în 2017 au vizat comerţul online

Aproximativ o treime din reclamaţiile privind achiziţia de produse şi servicii în 2017 au vizat vânzările online, iar jumătate dintre acestea au avut ca obiect nerespectarea termenului de livrare, relevă datele ANPC citate de News.ro.
Economica.net - J, 15 mart. 2018, 08:00
ANPC: O treime din reclamaţiile privind achiziţia de bunuri şi servicii în 2017 au vizat comerţul online

Conform prezentării făcute la o dezbatere pe tema drepturilor cumpărătorului în mediul online de către directorul general al ANPC Paul Anghel, un număr de 28.224 de reclamaţii care au vizat produse sau servicii în 2017, adică 36% din totalul celor care au precizat modul îîn are au intrat în posesia acestora, se referea la achiziţii făcute la distanţă. Vânzările directe au fost în număr de 50.176, reprezentând 64%, scrie News.ro.

În cazul vânzărilor online, jumătate din reclamaţii aveau ca obiect nerespectarea termenului de livrare.

Pe al doilea loc ca pondere se află neîncadrarea în termenul legal la restituirea contravalorii (15%), urmată, la egalitate, de deteriorări ale produselor în timpul transportului (10%) sau lipsa verificării integrităţii produselor la livrare (10%). Alte cauze au avut procente sub 10%.

În cazul cumpărăturilor făcute în campanii de tip Black Friday, numărul reclamaţiilor pentru achiziţiile online a fost de 600 în 2017, iar în primele luni ale acestui an s-au înregistrat 150 de reclamaţii, cifrele fiind la nivelul Capitalei.

Conform prezentării directorului ANPC, în timp ce în cazul site-urilor din România consumatorii se pot adresa ANPC sau ANCOM rezolvarea reclamaţiei însemnând ramburasarea banilor sau remedierea bunului necorespunzător, în cazul site-urilor din statele membre UE, rezolvarea poate veni din partea Centrului Europeana al Consumatorilor din România (ECC Romania).

Pentru site-urile din alte state, inclusiv din China, rezolvarea problemelor depinde de bunăvoinţa comerciantului, precizează Paul Anghel în prezentare.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...