A doua mare creştere a înmatriculărilor auto din UE, de 33,6% pentru România, în primele două luni din 2018

România a înregistrat în primele două luni ale acestui an a doua mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi din Uniunea Europeană, de 33,6%, la 20.521 unităţi, avans de aproape 6 ori mai mare faţă de cel din UE, de 5,8%, în timp ce livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 20,8%, la 79.203 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 3,3%, scrie News.ro.
Economica.net - J, 15 mart. 2018, 11:39
A doua mare creştere a înmatriculărilor auto din UE, de 33,6% pentru România, în primele două luni din 2018

În perioada ianuarie-februarie 2017, în România au fost înregistrate 15.361 autoturisme, scrie News.ro.

La nivelul Uniunii Europene, înregistrările de autoturisme noi au avansat în primele două luni cu 5,8%, la 2,37 milioane de unităţi, arată datele publicate joi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme noi a avut loc în Bulgaria şi Croaţia, de 39,5%.

Între pieţele auto mari, înmatriculările din Spania au crescut în ianuarie-februarie cu 16,4%, iar cele din Italia cu doar 1%. Marea Britanie a consemnat o scădere de 5,1% a înmatriculărilor, Franţa o creştere de 3,4%, iar Germania de 9,5%.

Scăderi au mai avut loc în Irlanda (-3,5%) şi Suedia (1,6%).

În februarie, înregistrările de autoturisme din România au crescut cu 5,7%, la 8.777 de unităţi, de la 8.302 de unităţi în urmă cu un an.

În UE, înregistrările de autoturisme noi au crescut în februarie cu 4,3%, la 1,125 milioane de unităţi.

Înmatriculările de autoturisme Dacia la nivelul UE au crescut în ianuarie-februarie cu 20,8%, la 79.203 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 3,3%, în creştere de la 2,9% în intervalul similar al anului trecut.

În februarie, înregistrările Dacia în UE au urcat cu 24,3%, la 40.229 de unităţi, iar cota de piaţă a crescut la 3,6%, de la 3%.

Vânzările de maşini noi ale grupului Renault, care deţine marca Dacia, au avansat în primele două luni cu 8,1 %, la 236.619 unităţi, iar cota de piaţă a crescut cu 0,2 puncte, la 9,9%.

În februarie, înregistrările grupului Renault au crescut cu 6,8%, la 120.024 de vehicule, iar cota de piaţă a crescut cu 0,3 puncte, la 10,7%.

Înmatriculările de automobile ale grupului german Volkswagen, cel mai mare producător european de automobile, au crescut în ianuarie-februarie cu 9.3%, la 272.758 de unităţi, grupul obţinând o cotă de piaţă 24,4% în creştere de la 23,7% acum un an.

Grupul VW a consemnat în februarie o creştere de 9,4% a înmatriculărilor, la 344.892 de unităţi, iar cota sa de piaţă a crescut la 24,2%, de la 23,1% în februarie 2017.

În 2017, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 10,7%, la 105.083 de unităţi, de trei ori mai mult faţă de avansul Uniunii Europene, de 3,4%, în timp ce livrările Dacia au urcat la nivelul UE cu 12,4%, la 463.543 de unităţi, conferind mărcii româneşti o cotă de 3,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...