Două familii dintr-un sat din Buzău, nu îşi pot îngropa morţii din cauza nămeţilor

Nămeţii îi ţin cu morţii în casă. 50 de jandarmi şi de pompieri au intervenit în satul buzuian Rubla, unde două familii nu-şi pot îngropa morţii din cauza drumurilor şi cimitirului înzăpezite. Troienele au acoperit casele cu totul.
Economica.net - J, 09 feb. 2012, 21:16

Pentru a putea să se depalseze prin gospodărie, oamenii au fost obligaţi să-şi sape adevărate şanţuri. Arată ca nişte trasee din vremea războiului. Oamenii au săpat şanţuri astfel încât să poată ajunge la animale şi să le aducă de mâncare.

O familie stă cu mortul în casă de aproape o săptămână. Căile de acces către cimitirul din localitate sunt blocate, aşa că oamenii n-au avut ce face decât să stea şi să aştepte.

Jandarmii şi pompierii le-au adus pâine celor izolaţi şi le-au cărat lemne în case.

„Acţionăm punctual, în fucţie de gravitatea cazurilor. Dat fiind faptul că sunt foarte multe persoane în vârstă, imobilizate la pat, în primă fază s-a intervenit pentru degajarea căilor principale de acces în gospodăriile acestora. S-a pus la dispoziţie ceai cald, apă”, a declarat locotenentul Cristian Adrian.

În Buzău, 25 de localităţi sunt fără curent electric şi 25 de drumuri judeţene sunt blocate.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Sorin Grindeanu: Duminică vom hotărî ce vom face în privința bugetului
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii vor decide duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, dacă susţin proiectul de buget pe anul 2026 şi dacă depun......
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat scrisoare președintelui de dislocare a unor echipamente și forțe americane în România
Parlamentul a aprobat miercuri scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a ...
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Trump amenință din nou Spania cu represalii, pentru că nu cooperează deloc în războiul împotriva Iranului
Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri Spania că "nu cooperează deloc" în războiul pornit de SUA şi Israel ...
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
Arhitectura încrederii: de ce contează cine desenează harta justiției
De prea mult timp, discuția despre justiție în România s-a rezumat la nume, dosare și bătălii de moment. S-a vorbit ...