Diablo III se amână

Activision a amânat lansarea jocului Diablo III pentru luna aprilie sau iunie. De asemenea, pentru anul 2012, Blizzard avea programat lansarea a încă două jocuri, Starcraft II: Heart of the Swarm şi WOW: Mists of Pandaria, urmând ca numai unul dintre cele două să ajungă la “vârful degetelor noastre” anul acesta.
Cristian Ganescu - vin, 10 feb. 2012, 09:01

Aş minţi dacă aş spune că nu mă aşteptam, dar aş minţi dacă aş spune că anticipam data în care urmează să fie lansat. Cei de la Activision au anunţat, cu ocazia lansării rapoartelor financiare, că vor amâna lansarea Diablo III pentru al doilea trimestru, care ar însemna undeva în luna aprilie sau iunie.

Ca toate jocurile lansate de Blizzard, iar seria Diablo nu a făcut notă discordantă, avem parte de o cumulare a unei tensiuni menită să determine jucătorii ca în final, toată acea tensiune să o elibereze pe „mult aşteptatul joc”. Ca fan al jocurilor Blizzard trebuie să recunosc că până acum le-a reuşit asta de minune, dar deja începe să devină un pic cam ridicol. Probabil că încep să imbătrânesc eu, probabil ca nu îmi găsesc cu uşurinţă jocuri care să îmi placă, dar acum se exagerează. Şi nu se exagerează cu faptul că nu îl lansează când jocul este gata, ci prin faptul că ne arată gameplay trailere în care noi vedem cum jocul este perfect funcţional, dar totuşi mai durează cel puţin doi ani până să îl lanseze.

Dacă mă întrebaţi pe mine, şi sper să mă însel, este posibil ca aprilie sau iunie să nu fie nici acesta termenul real. Activision, pe lângă anunţul privind rapoartele financiare, a adăugat că în acest an Blizzard va lansa un singur joc, în ideea în care, pentru acest an, se aştepta lansarea atât a Starcraft II: Heart of the Swarm cât şi a World of Warcraft: Mists of Pandaria.

Ceea ce mă face pe mine să cred că jocul va fi lansat, cel mai probabil la sfârşitul anului sunt următorii factori:

  • Este vorba de Blizzard;
  • Beta testingul a fost lansat la sfârşitul anului 2011, iar când Blizzard lansează un joc pentru beta în mod sigur va mai exista „ballance work”;
  • Deja au anunţat, dupa 4 luni de beta testing, că vor opera mai multe modificări jocului, modific[ri care, aţi ghicit, le va strica lor, cel mai probabil, balansul jocului.

Până una alta, pentru cei ce aşteaptă cu sufletul la gură lansarea jocului şi, ca şi mine, nu mai au răbdare, voi încerca să „ne” găsesc alternative de „ars” nervii. Am găsit câteva, urmând să le vedem, rând pe rând, în săptămânile care urmează, ce am putea să jucăm între timp.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment de la DNSC cu privire la un pericol cibernetic tot mai frecvent. Hackerii folosesc ClickFix, o metodă prin care utilizatorii sunt convnși să ruleze comenzi dăunătoare pe propriile dispozitive
Avertisment de la DNSC cu privire la un pericol cibernetic tot mai frecvent. Hackerii folosesc ClickFix, o metodă prin care ...
Atacatorii online apelează, tot mai des, la ClickFix, o tehnică prin care utilizatorii sunt convinşi să ruleze comenzi maliţioase pentru dispozitivele lor, atrage atenţia Directoratul Naţional......
Portughezii de la Greenvolt Power au inaugurat o instalație BESS de 200 MW la Turośń Kościelna, unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Polonia
Portughezii de la Greenvolt Power au inaugurat o instalație BESS de 200 MW la Turośń Kościelna, unul dintre cele mai ...
Greenvolt Power, parte a Greenvolt Group și unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă la ...
APIA plătește peste 155 de milioane de lei pentru motorina folosită de fermieri în primele trei luni din an. Instituția a început să vireze banii
APIA plătește peste 155 de milioane de lei pentru motorina folosită de fermieri în primele trei luni din an. Instituția ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început plăţile aferente ajutorului de stat la motorina ...
Aproape 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc au fost introduse pe lista neagră în ședința Comitetului de Supraveghere al ONJN
Aproape 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc au fost introduse pe lista neagră în ședința Comitetului de Supraveghere ...
Aproximativ 800 de site-uri ilegale de jocuri de noroc au fost introduse pe lista neagră în cadrul ședinței Comitetului ...