Ce trebuie să facă Grecia pentru a i se aproba noul împrumut

Miniştrii de Finanţe din zona euro au decis să nu dea undă verde până miercuri unui nou pachet de asistenţă financiară Greciei, punând mai multe condiţii, cum ar fi ca Atena să găsească noi economii în bugetul din acest an. Anunţul a fost făcut de preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 10:01

„În pofida unor progrese importante realizate în aceste zile, nu am avut pe masă toate elementele necesare pentru a lua decizii” imediat, a declarat Juncker joi seară, la finalul unei reuniuni a acestui forum al miniştrilor de Finanţe din Uniunea Monetară, la Bruxelles. O nouă reuniune a Eurogroup este prevăzută miercurea viitoare, cu scopul de a aproba ajutorarea Greciei, dar sub rezerva îndeplinirii condiţiilor impuse, scrie RFI.

Juncker a precizat trei condiţii de care depinde eliberarea noii tranşe. În primul rând, Parlamentul grec va trebui mai întâi să aprobe, duminică, planul de austeritate asupra principiului căruia partidele politice din Grecia şi creditorii publici ai acestei ţări s-au pus de acord joi. În al doilea rând, Guvernul grec trebuie să găsească „economii suplimentare în sumă de 325 de milioane de euro” în bugetul pentru 2012 „până miercuri”. În al treilea rând, zona euro cere ca partidele coaliţiei la putere în Grecia să ofere „puternice garanţii politice” pentru faptul că susţin planul de austeritate, a mai precizat el.

Grecia negociază, în prezent, pe două planuri în paralel. Ea speră să obţină un nou program de împrumuturi europene în valoare de 130 de miliarde de euro şi încearcă să obţină de la băncile sale creditoare o reducere a datoriei în valoare de 100 de miliarde de euro. Acest plan de susţinere este esenţial în vederea evitării unui faliment statal pe 20 martie, dată la care ţara trebuie să ramburseze împrumuturi ajunse la scadenţă.

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, a declarat că „începe să nu mai fie timp” pentru a se ajunge la un acord global, dar că „încă ne înscriem în timp”. De asemenea, zona euro „studiază posibilitatea” creării unui cont special, prin intermediul căruia să aibă loc plata datoriilor Greciei, a mai anunţat Rehn. Contul ar servi drept garanţie la vedere specială pentru Atena şi ar spori încrederea pieţelor şi a creditorilor.

Întrebat despre această propunere franco-germană, Olli Rehn a răspuns că ea este „studiată de către Comisia Europeană”, care o consideră drept „o posibilitate de luat în calcul”, dar şi de către zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează să garanteze aprovizionarea cu energie a pieței sârbe
Guvernul de la Belgrad și MOL au semnat un acord privind conducerea companiei energetice NIS. Grupul maghiar se angajează ...
Ministrul Energiei din Serbiei, Dubravka Djedovic Handanovic a semnat marţi un acord cu grupul petrolier ungar MOL cu privire la managementul viitor al companiei petroliere sârbeşti NIS,......
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Trump invocă Legea privind Producţia de Apărare pentru a soluționa criza stocurilor militare ale SUA
Preşedintele american Donald Trump a semnat un memorandum prin care invocă Legea privind Producţia de Apărare (Defense ...
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu este noul președinte al Autorității Vamale Române, după ce Mihai Savin și-a dat demisia
Ioana Bădescu a fost numită marţi în funcţia de preşedinte al Autorităţii Vamale Române, potrivit unei decizii semnate ...
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania va investi 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a-și pregăti armata să facă față dronelor
Germania intenţionează să investească până la sfârşitul acestui deceniu aproximativ 16 miliarde de euro pentru a-şi ...