Apple va ecraniza seria „Fundaţia” a lui Isaac Asimov într-un serial de televiziune

Romanele lui Isaac Asimov din seria 'Fundaţia' despre prăbuşirea şi renaşterea unui imperiu galactic vor fi ecranizate de Apple Inc într-un serial de televiziune, a declarat marţi un purtător de cuvânt al companiei, citat de Reuters.
Economica.net - mie, 11 apr. 2018, 06:08
Apple va ecraniza seria

Acest serial este cel mai recent pas pe care fabricantul de iPhone-uri îl face pentru a dezvolta programe originale în contextul în care încearcă să facă concurenţă unor platforme consacrate precum Netflix, HBO şi Amazon.

Nu se ştie până acum unde vor fi difuzate serialele Apple. Compania nu a precizat dacă le va distribui prin iTunes Store, unde vinde seriale şi filme ale altor companii, sau pe o altă platformă.

David S. Goyer, scenaristul blockbusterelor ‘The Dark Night’ şi ‘Batman Begins’, şi Josh Friedman, cel care a scris adaptarea sci-fi pentru marele ecran a lui Steven Spielberg pentru ‘War of the Worlds’ (2005), sunt cei însărcinaţi să aducă opera foarte influentă a lui Asimov pe ecranele televizoarelor.

Tentativele Hollywoodului din ultimele două decenii de a ecraniza ciclul ‘Fundaţia’ pentru televiziune sau pentru marele ecran s-au soldat până acum cu eşecuri, notează Reuters.

Ciclul ‘Fundaţia’ a început cu mai multe poveşti scurte publicate între 1942 şi 1950 şi a fost ulterior dezvoltat într-o trilogie de romane publicate între 1951 şi 1953. Seria a câştigat un premiu Hugo – principala distincţie pentru scriitorii de SF şi fantasy – în 1966, pentru cel mai bun ciclu din toate timpurile, singura dată când acest premiu a fost decernat.

Apple a mai comandat două sezoane ale unui serial despre un program matinal de televiziune ale cărui staruri vor fi Reese Witherspoon şi Jennifer Aniston, precum şi un remake al serialului SF al lui Spielberg din anii ’80 ‘Amazing Stories’.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...